România devine exportator de gaze

Data publicării:
instalatie gaze

Exportul de gaze este o cerinţă a Comisiei Europene, care a criticat România pentru lipsa conductelor care să permită comunicarea cu reţelele de gaze din statele vecine.

Astfel, România a realizat o conductă care o leagă de Ungaria şi una prin care putem exporta în Bulgaria, pe la Ruse. Acum, începe şi construcţia gazoductului prin care basarabenii vor renunţa cu timpul la importurile din Rusia pentru a lua doar gaz românesc. Conducta costă 26,5 milioane de euro.

După finalizarea conductei, România va exporta iniţial 500 de milioane de metri cubi, pentru ca apoi să ajungă la 1,5 miliarde de metri cubi. Asta înseamă 13% din producția țării noastre. Ca să compenseze exporturile, ţara noastră va trebui să crească producţia. Autorităţile îşi pun acum speranţele în gazele de şist şi în depozitul descoperit în Marea Neagră.

Vestea proastă este însă că zăcămintele de gaze de șist și cele din Marea Neagră se află abia în faza de explorare. Asta înseamnă că vor mai trece cel puțin cinci ani până când vor putea fi extrase.

Până atunci, România va trebui să importe mai mult. S-a bătut monedă pe faptul că, în aceste condiții, România va exporta gaze către Republica Moldova la preţuri mai mici decât cele ale importurilor din Rusia. E, însă, o opțiune strategică a României, care nu se discută exclusiv în termeni financiari.

 „Din punctul meu de vedere, necesitatea internă înseamnă România și Moldova”, a spus premierul, care a arătat că prin construirea conductei, Moldova va avea două variante pe masa de lucru atunci când va negocia cu Gazprom.

Gazoductul va fi o afacere bună pentru Moldova. Statul vecin va face o economie de 100 de milioane de euro anual când va cumpăra toate gazele de la noi. Asta pentru că gazul din Rusia este importat acum de moldoveni cu 500 de dolari mia de metri cubi, iar cel românesc va fi mai ieftin cu cel puţin 50 de dolari mia de metri cubi.

Când încep exporturile României

O dată ce gazul ajunge pe teritoriul moldovenesc trebuie transportat prin reţeaua internă, care este deţinută de Gazprom. O variantă ar fi prelungirea conductei româneşti până la Chişinău, unde se află principalii consumatori din țara vecină.

În ceea ce privește Ungaria, România va începe să facă primele exporturi de gaze în luna decembrie. Gazul va fi transportat prin conducta Arad-Szeged, inaugurată în urmă cu aproape trei ani. Până acum conducta a fost folosită doar în sensul spre România, pentru importuri.

Primele exporturi de gaze către Ungaria și alte țări vor fi însă reduse cantitativ. Pentru ca exporturile să atingă capacitatea maximă, este nevoie de încă 120 de milioane de euro, investiţii care ar trebui să fie făcute de România şi Ungaria până în 2016. Dar cu această cale de acces a gazelor către exterior, România va bifa de fapt o obligație față de Comisia Europeană, de a permite exportul.

Petrom și patronii austrieci ai companiei au făcut presiuni pentru a da drumul la export.

Prețul gazelor din producția internă este încă reglementat, e drept în curs de liberalizare treptată, iar exportul se va face la prețul pieței.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...