Ce putem face pentru a călători în siguranță cu avionul, în vremea pandemiei. Recomandările experților

Data publicării:
Un bărbat merge pe culoarul unui avion cu scaune goale
Vaccinul anti-Covid ar putea fi obligatoriu pentru călătoria cu avionul. Foto: Guliver / Getty Images

Luând în considerare începutul sezonului estival, mulți oameni se gândesc cum vor călători în această vară. Fie că este vorba de avion, autobuz sau tren, două profesoare de la Universitatea din Arizona – una de Epidemiologie și Biostatistică și cealaltă de Științe ale Sănătății mediului înconjurător – prezintă, într-un articol publicat de CNN, ce implică călătoria pe vremea pandemiei și ceea ce ar trebui luat în considerare pentru a diminua riscurile.

Frica de zbor în pandemie

Principala îngrijorare privind zborul sau chiar călătoria cu autobuzul sau trenul este apropierea la mai puțin de 2 metri față de o persoană infectată, mai ales având în vedere că și persoanele asimptomatice pot transmite boala. Riscul de infectare corespunde direct cu doza de expunere, care este determinată de durata de timp în care are loc expunerea și cantitatea de stropi purtători de virus din aer.

O a două grijă este contactul cu suprafețele contaminate. Când o persoană infectată contaminează o cotieră împărțită, clanță de baie din aeroport, masa rabatabilă din fața scaunului sau alt obiect, virusul poate supraviețui timp de mai multe ore, deși se degradează în timp. Dacă atingi acea suprafață și apoi gura sau nasul, te expui la riscul de infectare.

Înainte să faci o rezervare, gândește-te bine

Deși nu există o cale prin care zborul cu avionul să fie 100% sigur, există modalități de a-l face mai sigur. Este important să te gândești la specificul fiecărei călătorii, ce anume implică.

O posibilă abordare când luăm o decizie este de a folosi ceea ce experții în sănătatea ocupațională numesc ierarhia controalelor. Această abordare face două lucruri. Se concentrează pe strategiile pentru controlul expunerii aproape de sursă și, în al doilea rând, diminuează cât de mult trebuie să te bazezi pe comportamentul individual uman pentru a controla expunerea. Este important să ne amintim că tu și cei din jur ați putea fi infectați.

Cea mai bună metodă de a controla expunerea este de a elimina hazardul. Având în vedere că nu putem elimina noul coronavirus, pune-ți întrebarea dacă poți elimina călătoria. Gândește-te foarte bine dacă ești mai în vârstă sau ai probleme de sănătate preexistente, sau dacă vei vizita pe cineva în acea stare.

Dacă ești sănătos și cei pe care îi vizitezi sunt sănătoși, gândește-te la modul în care poți înlocui riscul. Poți să conduci? Asta ți-ar permite să ai mai mult control asupra expunerii, în mod special dacă distanța este mai scurtă ca o zi de călătorie.

Te-ai decis să mergi. Ce urmează?

Dacă alegi să călătorești, verifică politicile liniilor aeriene privind rezervarea locurilor și îmbarcarea. Unele reduc capacitatea și spațiul dintre pasageri prin faptul că nu folosesc locurile din mijloc și au rânduri goale. Alte companii fac îmbarcarea din spatele avionului. Altele care au fost criticate pentru umplerea avioanelor la capacitate maximă au anunțat planuri prin care permit clienților să anuleze zborurile dacă acesta depășește 70% din capacitatea de locuri.

Recomandările oficiale ale statelor se schimbă în mod constant, așa că verifică cele mai recente ghiduri de la agențiile guvernamentale, companiile aeriene și aeroporturile pe care le folosești, pentru a primi sfaturi adiționale și pentru a fi la curent cu politicile sau restricțiile actuale.

Ia în considerare rezervări multiple, zboruri mai scurte. Asta va scădea probabilitatea de a folosi baia și durata expunerii la persoanele infectate pe avion.

Când faci o rezervare, alege un loc lângă fereastră, dacă este posibil. Dacă te gândești la un cerc cu rază de doi metri în jurul tău, având un perete pe o parte ar reduce la jumătate numărul oamenilor la care ești expus în timpul zborului, fără a mai lua în considerare toți oamenii care se mișcă de-a lungul culoarului.

De asemenea, verifică compania cu care zbori să vezi dacă controalele lor sunt făcute pentru diminuarea riscurilor. Acestea includ folosirea sistemelor de ventilație, bariere la bord și spray-urile dezinfectante electrostatice.

Când sistemul de ventilare de la bordul aeronavelor funcționează, avioanele au o cantitate foarte mare de aer proaspăt care este recirculat – de aproape 10 ori mai mare decât majoritatea clădirilor comerciale. În plus, sistemele de ventilație folosite de majoritatea avioanelor au filtre HEPA. Acestea sunt cel puțin 99,9% eficiente în eliminarea particulelor care au 0,3 micrometri în diametru și sunt eficiente la înlăturarea atât a particulelor mici cât și a celor mari.

Cum să fii în siguranță de la transfer până la rezervare

De la momentul check-in-ului, la trecerea prin controlul de securitate, până la îmbarcare, vei atinge multe suprafețe. Pentru a diminua riscul:

- Ia cu tine șervețele umede pentru mâini să dezinfectezi suprafețele precum centura de siguranță și obiectele personale, precum pașaportul. Dacă nu poți găsi șervețele, poartă cu tine o mică lavetă cu soluție de înălbitor, pe care să o ții într-o pungă resigilabilă. Asta va ridica mai puține suspiciuni ale agenților de securitate decât în cazul unei sticle cu pulverizator, iar șansele ca virușii să crească pe o cârpă cu soluție de înălbitor sunt mai mici. Însă ține minte: mai mult înălbitor nu este un lucru bun și poate fi nesigur. Nu ai nevoie decât de o lingură adăugată la patru căni de apă, pentru a fi eficient.

- Ia cu tine pungi de plastic resigilabile pentru obiectele personale pe care alții ar putea pune mâna, precum documentele de identitate. Poți să iei mai multe pungi astfel încât să pui lucrurile într-o pungă nouă după ce reușești să le dezinfectezi.

- Spală-te pe mâini sau folosește cât de des poți soluție dezinfectantă pentru mâini. În vreme ce combinația de apă și săpun este mai eficientă, soluția de dezinfectat mâinie te ajută după ce te speli, pentru a acoperi orice parte pe care ai fi putut s-o ratezi.

- Odată ce ai ajuns la locul de la geam, stai pe loc.

- Poartă o mască. Dacă ai deja o mască N95, o poți folosi, dar și alte tipuri sunt folositoare. Autoarele nu recomandă achiziționarea măștilor N95 decât atunci când personalul sanitar are la dispoziție stoc suficient. Masca ar trebui testată înainte pentru a fi siguri că este pe măsura celui care o poartă. Autoarele articolului nu recomandă folosirea mânușilor, deoarece pot crea o impresie falsă de siguranță și au fost asociate comportamentului redus de igienizare a mâinilor.

Dacă te gândești la zborul alături de copii, există anumite lucruri de care trebuie să ții cont. Să convingi un copil mic să poarte o mască și să aibă o igienă bună acasă este destul de greu. În cazul zborului, ar putea fi imposibil. Copiii sub doi ani nu ar trebui să poarte mască.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri