Taximetriştii, luați la control de municipalitate

Data publicării:
taxi controlat

Taximetrişti fără autorizaţie de transport persoane, fără asigurare de pasageri şi bagaje, taximetrişti care nu eliberează bonuri fiscale, fără ecusonul de identitate şi fără autorizaţie de prestare a serviciului de taximetrie. Asta au descoperit autorităţile, sâmbătă noapte, în Capitală, într-o acţiune de amploare organizată de Primăria Generală, cu sprijinul Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Locale.

Poliţiştii au blocat accesul tuturor taxiurilor parcate în faţa unui hotel de pe Calea Victoriei.

- Atestat de taximetrie aveţi?
- Nu!
- O să fiţi sancţionat. O dată pentru că nu deţineţi autorizaţie taxi. Şi a doua oară pentru că nu deţineţi atestat în vederea transportului de persoane! Buletinul îl aveţi la dumneavoastră?
- N-am!

Este dialogul purtat de un polițist cu un șofer de taxi. Acesta din urmă recunoaște că a greșit: „Ce să zic? Că e adevărat! Ce să mai...”

Poliţistul l-a amendat cu 2.000 de lei. Şi nu a fost singurul taximetrist care aştepta clienţi, deşi nu avea toate actele în regulă. De teamă, unii au inventat scuze pe loc.

- Ecusonul cu numele şi prenumele îl aveţi?
- Nu sunt în timpul serviciului!
- Păi şi ce făceaţi acolo?
- Nu, nu! Am venit... M-a sunat băiatul meu: vino să ne întâlnim!
- Ce făceaţi în faţă la hotel?
- Am venit să mă întâlnesc cu băiatul, să-i dau nişte bani!

Lângă acest taximetrist, o colegă de breaslă este sancţionată pentru evaziune fiscală, deşi spune că noile reguli impuse de Primărie sunt foarte bune.

„Nu a eliberat bonul client la finalizarea cursei în baza căreia a încasat contravaloarea sumei respective de bani, faptă ce este sancţionabilă de Legea 38/2003 cu sancţiune de la 100 la 500 şi reţinerea atestatului profesional”, explică polițistul, care o anunță pe șoferiță: „Aţi pierdut atestatul!”

Dintre taximetriştii verificaţi în zona Centrului Istoric, unul nu a putut prezenta asigurarea de bagaje şi călători. Dar nici nu ştia cum arată.

- Vă rog frumos să căutaţi asigurarea de bagaje şi călători, să mi-o arătaţi.
- Asta verde, dar...
- Nu, nu arată aşa! Este o singură foaie albă şi scrie: asigurare bagaje şi călători!

Mulţi taximetrişti se plâng de serviciile de transport care le-ar fura clienţii.

- Uber-ul vine şi ia comenzi de aici. Noi stăm ca proştii în staţie şi ei îşi iau comenzi, spune unul dintre ei.
- Clienţii spun că refuzaţi curse.
- Nu refuzăm absolut nicio cursă!
- Dar de ce credeţi că Uber-ul funcţionează şi dumneavoastră nu? De ce oamenii aleg Uber?
- Asta nu ştiu să vă spun.

„Aceste acţiuni se vor intensifica, astfel încât cetăţeanul să aibă parte de un transport civilizat, aşa cum ne place să apreciem în ţările europene. Tocmai din acest motiv facem un apel la cetăţeni să ne aducă la cunoştinţă toate problemele cu care se confruntă”, spune Aurel Bădulescu, viceprimar al Capitalei.

Municipalitatea anunţă că acţiuni similare vor avea loc zilnic, până la sfârşitul lunii ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu elevii dacă o alertă cu drone este emisă în timpul orelor. Părinții sunt sfătuiți să nu...
Digi FM
O prăjitură cu nuci a costat-o 1.708 euro pe o pensionară din Elveția. Ce eroare a făcut la plata cu cardul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amanda Seyfried și Thomas Sadoski s-au despărțit după 9 ani de căsnicie: „Ne-am avut unul pe celălalt pentru...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
„Ce ați vrea, să nu mai participăm la proteste?”. George Simion, reacție după violențele de la protestul din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Ce regret are Ștefan Bănică Jr. la 31 de ani de la moartea tatălui său. „Mi-aș fi dorit să fi fost mai mult”