Ungurii fac irigaţii cu apă cumpărată din România. Pentru agricultorii noştri apa e prea scumpă

Data publicării:
canal-de-irigatii

În schimb, sistemul de irigaţii românesc este la pământ. Din cauza costurilor mari, agricultorii nu se înghesuie să încheie contracte pentru irigaţii. Astfel, din 1,5 milioane de hectare ce pot fi irigate, doar 400.000 de hectare beneficiază de apă.

Apa care ajunge în Ungaria provine din râul Mureș și este pompată pe un canal lung de 50 de kilometri, care trece granița aproape de punctul de frontiera de la Turnu și ajunge în localitatea Mezohegyes.

În baza contractului, partea română se obligă sa pompeze anual o cantitate de cel puţin 1,7 milioane metri cubi de apă.

În acelaşi timp, fermierii români din județul Arad nu se înghesuie sa cumpere apă de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, cea care se ocupă de irigaţii.

Doar două asociații de agricultori, care cuprind aproximativ zece la sută din terenul arabil al județului, au încheiat astfel de contracte. Şi asta din cauza costurilor ridicate.

Iar situaţia nu este unică. Şi fermierii din judeţul Dolj evită să cumpere apă de la stat, deoarece ar fi nevoiţi să scumpească produsele pentru a acoperi costurile. Aşa că din 160.000 de hectare de teren agricol, doar 18.000 sunt irigate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...