Ziua de lucru de șapte ore ar putea fi adoptată într-o țară din Balcani. Guvernul promite o reformă „pentru o viață mai bună”

Data publicării:
ziua scurta de lucru
Premierul a anunţat consultări cu partenerii sociali pentru privind introducerea zilei de lucru de şapte ore. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul unei țări din Balcani face pași repezi pentru a adopta ziua de lucru de șapte ore, parte a unei reforme menite să îmbunătățească calitatea vieții și să crească productivitatea. Planul este susținut de sindicate, dar întâmpină rezistență din partea angajatorilor care invocă probleme legate de deficitul de forță de muncă. Consultările finale urmează să aibă loc în scurt timp.

Guvernul din Muntenegru este aproape de o decizie privind introducerea zilei de lucru de şapte ore în ţară, iar modelul luat în considerare este de aşteptat să satisfacă atât angajatorii, cât şi sindicatele, a declarat vineri prim-ministrul Milojko Spajic, citat sâmbătă de agenţia croată de presă HINA, conform Agerpres.

Premierul a anunţat consultări ample cu partenerii sociali pentru săptămâna următoare, timp în care, a spus el, versiunea finală a reformei va fi ajustată. Spajic a explicat că scopul este realizarea unei reforme majore a muncii în ţară prin consultări ample, cu scopul de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor şi de a asigura „mai mult timp pentru familie, precum şi o muncă mai eficientă şi mai productivă".

Totuşi, Uniunea angajatorilor din Muntenegru (UPCG) susţine că nu sunt întrunite condiţiile pentru trecerea la o zi de lucru de şapte ore, o problemă fiind deficitul cronic de forţă de muncă. În schimb, Uniunea sindicatelor libere a afirmat că este de înţeles rezistenţa din partea sectorului de afaceri, dar Muntenegrul trebuie să avanseze în această direcţie.

Introducerea unei zile de lucru de şapte ore este una dintre promisiunile preelectorale ale mişcării Europa Acum a lui Spajic, al cărui guvern populist a îndeplinit deja promisiunile de creştere a pensiei minime la 450 de euro şi a salariului mediu la 1.000 de euro.

Criticii premierului susţin că aceste creşteri sunt nerealiste şi dăunătoare bugetului muntenegrean şi au avertizat că există riscul unui deficit semnificativ până la sfârşitul anului, având în vedere că majorările salariale au fost aplicate prin reducerea taxelor pe care angajatorii sunt obligaţi să le plătească la bugetul de stat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...