Evaziune fiscală şi înşelăciune cu file CEC fără acoperire: Poliția face percheziții la firme din Ploiești și Câmpina

Data publicării:
politisti inarmati la perchezitii
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Poliția Română

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, efectuează, miercuri, percheziţii în două dosare de evaziune şi înşelăciune cu file CEC fără acoperire, prejudiciul fiind estimat la 126.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, două mandate de percheziţie domiciliară sunt puse în executare la sediile sociale a două societăţi comerciale, precum şi la domiciliul administratorului de fapt al acestora, situate în municipiul Câmpina şi comuna Albeşti-Paleologu, acest dosar vizând săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada aprilie 2023 - februarie 2024, persoana vizată ar fi controlat în fapt cele două societăţi comerciale, administrate formal de alte persoane, iar prin intermediul acestora ar fi achiziţionat diverse bunuri şi mărfuri, pentru plata cărora ar fi emis file CEC fără disponibil în cont", arată IJP.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că erau achiziţionate astfel produse de menaj, produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice.

De asemenea, trei mandate de percheziţie domiciliară sunt puse în executare la sediul social şi punctul de lucru ale unei societăţi comerciale, precum şi la domiciliul administratorului acesteia, toate situate în municipiul Ploieşti.

Activităţile sunt desfăşurate pentru completarea materialului probator într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 6^1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, faptă presupus a fi fost comisă în perioada martie 2024 - februarie 2025.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională în cele două dosare este estimat la aproximativ 126.000 de lei.

În urma activităţilor desfăşurate, două persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de ordine publică şi criminalistică.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...