Foto 14 persoane au murit în Pakistan, după ce autobuzul cu care se întorceau de la o nuntă a căzut în râu. Mireasa, singura supravețuitoare

Data actualizării: Data publicării:
autobuz pakistan
Sursa foto: X

Cel puţin 14 persoane care întorceau de la o nuntă au murit după ce autocarul la bordul căruia se aflau a căzut într-un rău, în regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, în nordul Pakistanului. 

„Autobuzul transporta 25 de pasageri. Doar mireasa a supravieţuit accidentului. Până în prezent, 14 corpuri au fost găsite, iar zece persoane sunt date dispărute”, a declarat pentru AFP un coordonator al operaţiunii de salvare care este în desfăşurare, transmite news.ro

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pasagerii, mirii şi familiile lor se întoceau în Punjab, situat la câteva sute de kilometri mai la sud, după ceremonie, atunci când a avut loc accidentul.

„Mireasa este în afara oricărui pericol şi a fost preluată de un spital din provincie”, anunţă el.

Accidentul a avut loc, cel mai probabil din cauza vitezei, declară un reprezentant al poliţiei locale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Şoferul a pierdut controlul vehiculului într-un viraj”, precizează el.

Mortalitatea la volan este extrem de mare în Pakistan, a cincea cea mai populată ţară din lume, mai ales în regiunile muntoase, între altele din cauza stării proaste a drumurilor, reglementării proaste şi a condusului periculos.

Autocarele sunt adesea pline până la limita capacităţii, iar purtarea centurii de siguranţă nu este un reflex răspândit.

În august, două accidente de autobuz s-au soldat cu 36 de morţi în nordul Pakistanului.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...