Acord final între SUA și Coreea de Sud pentru construirea submarinelor nucleare. Un detaliu a rămas totuși neclar

Data publicării:
Submarine missile launch. Nuclear submarine at sea at sunset.
Foto: Getty Images -Anton Petrus

Seulul şi Washingtonul şi-au finalizat acordul privind construcţia de submarine cu propulsie nucleară, a anunţat vineri preşedintele sud-coreean Lee Jae-myung, prezentând înţelegeri privind securitatea şi comerţul, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Una dintre cele mai mari variabile pentru economia şi securitatea noastră, şi anume negocierile bilaterale privind comerţul, tarifele şi securitatea, a fost finalizată”, a anunţat Lee într-o conferinţă de presă, menţionând că cele două ţări au convenit să „continue cu construcţia de submarine cu propulsie nucleară”.

Coreea de Sud a obţinut „sprijinul necesar (din partea Statelor Unite) pentru a-şi extinde autoritatea asupra îmbogăţirii uraniului şi reprocesării combustibilului uzat”, a adăugat el.

O notă comună care detaliază acest acord precizează că „cele două ţări s-au angajat să continue colaborarea prin intermediul unui grup de lucru pentru construcţia navală” pentru „a creşte numărul de nave comerciale şi militare americane pregătite de luptă”.

„Statele Unite au dat aprobarea Coreei de Sud pentru construirea de submarine de atac cu propulsie nucleară”, se arată în acelaşi document.

Însă locul unde acestea vor fi construite rămâne neclar.

După ce aliatul său sud-coreean a fost de acord cu construirea unui submarin nuclear, preşedintele american Donald Trump a adăugat pe X că acesta va fi fabricat la Philadelphia.

Tehnologia submarinelor nucleare americane este considerată unul dintre cele mai bine păzite secrete militare.

Cu toate acestea, consilierul sud-coreean pentru securitate naţională Wi Sung-lac a declarat vineri că, „de la început până la sfârşit, discuţiile dintre lideri s-au purtat pornind de la principiul că procesul de construcţie va avea loc în Coreea de Sud. Prin urmare, chestiunea locului de construcţie poate fi considerată acum rezolvată”.

Nota mai precizează că Seulul s-a angajat să cheltuiască „25 de miliarde de dolari pentru achiziţionarea de echipamente militare americane” până în 2030 şi intenţionează să „ofere un sprijin cuprinzător forţelor americane din Coreea (Coreea de Sud - n.r.), în valoare de 33 de miliarde de dolari”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”