Atac armat asupra unui autobuz cu pelerini la Ierusalim, soldat cu opt răniți. Poliția a arestat un suspect

Data actualizării: Data publicării:
atac ierusalim profimedia
Şapte oameni au fost răniți într-un atac armat asupra unui autobuz, comis în centrul Ierusalimului. Foto: Profimedia

Opt oameni au fost răniți într-un atac armat asupra unui autobuz, comis în această dimineaţă în centrul Ierusalimului, relatează Reuters. Două dintre victime se află în stare gravă. Poliția a anunțat că a reușit să prindă un suspect în acest caz.

ACTUALIZARE Poliţia israeliană a anunţat că a arestat un bărbat suspectat că a tras asupra autobuzului în centrul Ierusalimului, rănind opt persoane, între care două grav.

„Teroristul este în mâinile noastre”, a declarat pentru radioul public Kan Eli Levy, un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Poliţia a fost informată privind un atac armat asupra unui autobuz în apropiere de Mormântul lui David (...). Poliţiştii au izolat locul şi caută un suspect care a fugit”, anunţase poliţia anterior.

Organizaţia Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a anunţat că a intervenit după ce a primit informaţii privind focuri de armă asupra unui autobuz la Ierusalim.

Purtătorul său de cuvânt, Zaki Heller, a vorbit despre şapte răniţi, „toţi conştienţi, o femeie şi şase bărbaţi, dintre care doi sunt într-o stare gravă”, dar poliţia a menţionat opt răniţi, potrivit ultimului bilanţ.

Purtătorul de cuvânt al spitalului Shaarei Tsedek, din Ierusalim, a declarat pentru AFP că echipe medicale au fost nevoite să efectueze o operaţie de cezariană la o femeie rănită în timpul atacului.

„Ea rămâne intubată şi este într-o stare gravă. Bebeluşul este într-o stare stabilă”, a precizat el.

„Toţi cei care vor să ne facă rău trebuie să ştie că vor plăti preţul oricărei atingeri aduse civililor noştri”, a afirmat într-un comunicat dat publicităţii duminică prim-ministrul israelian Yair Lapid.

La rândul său, mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a salutat o „operaţiune eroică”, fără a o revendica oficial.

„Poporul nostru va continua să reziste şi să lupte prin toate mijloacele”, a precizat Hamas într-un comunicat.

„Am văzut două persoane în autobuz care sângerau”

„Mă întorceam de la Zidul Plângerii. Autobuzul era plin de pasageri. Am oprit în staţia de la Momântul lui David. În acel moment au început tirurile”, a declarat şoferul autobuzului, Daniel Kanievsky, pentru un grup de jurnalişti aflaţi la faţa locului.

„Am văzut două persoane în autobuz care sângerau. Toată lumea a intrat în panică”, a adăugat el.

În primăvară, 19 persoane - în majoritate civili israelieni - au fost ucişi, în principal în atacuri comise de palestinieni. Trei atacatori arabi israelieni au fost de asemenea ucişi.

Drept reacţie, autorităţile israeliene au înmulţit operaţiunile în Cisiordania ocupată. Peste 50 de palestinieni au fost ucişi, între care combatanţi şi civili, în operaţiuni şi incidente în Cisiordania.

Săptămâna trecută, armata israeliană a lansat o "operaţiune preventivă" împotriva Jihadului Islamic, mişcare islamistă armată din Fâşia Gaza, care a replicat cu salve de rachete asupra Israelului.

Cel puţin 49 de palestinieni, între care combatanţi ai Jihadului Islamic dar şi copii, au murit în acest weekend de escaladare militară, care s-a soldat duminica trecută cu un armistiţiu mediat de Egipt.

Şapte oameni au fost răniți într-un atac armat asupra unui autobuz, comis în centrul Ierusalimului. Foto: Profimedia
Şapte oameni au fost răniți într-un atac armat asupra unui autobuz, comis în centrul Ierusalimului. Foto: Profimedia

Știrea inițială

Atacatorul a fugit și este căutat de poliția israeliană.

Atacul a avut loc în Orașul Vechi, care găzduiește locuri sfinte pentru evrei, musulmani și creștini și care află printre zonele revendicate de palestinieni. Israelul consideră că întregul Ierusalim este capitala sa, un statut nerecunoscut la nivel internațional.

Atacul a avut loc la primele ore ale dimineții, când credincioșii evrei plecau de la ritualurile de la Zidul de Vest care marchează sfârșitul Sabatului.
„Ierusalim este capitala noastră și un centru turistic pentru toți
credincioșii”, a spus premierul israelian Yair Lapid, adăugând că forțele de securitate israeliene vor „restaura calmul”.

Incidentul vine la câteva zile după ce statul evreu a efectuat o serie de raiduri aeriene în teritoriile palestiniene, ca răspuns la zecile de rachete trase de militanți.

A fost cea mai gravă escaladare a violenţelor dintre Israel şi grupările armate palestinene de la războiul din mai 2021.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”