Atac sângeros în Ohio: O persoană a fost ucisă și cel puțin alte cinci au fost rănite

Data publicării:
Poliție SUA
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

O persoană a fost ucisă şi cinci au fost rănite într-un atac armat care a avut loc marţi seară în statul american Ohio, a anunţat poliţia miercuri dimineaţă, presupusul atacator înarmat fiind încă în libertate.

Atacul a avut loc la un depozit de produse cosmetice din New Albany, lăsând în urmă un mort şi cinci răniţi, care au fost transportaţi la spital, a declarat Greg Jones, şeful poliţiei oraşului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Nu avem niciun motiv să credem" că această persoană "reprezintă o ameninţare generală pentru societate", a spus el în faţa presei.

„Se pare că este un atac ţintit", a adăugat el, precizând că poliţia a evacuat aproximativ 150 de persoane şi că a fost găsită o armă de foc în depozit.

„Este o tragedie. Acest lucru s-a întâmplat (înainte) peste tot în Statele Unite, am sperat că nu se va întâmpla niciodată aici", a spus Jones.

Cu mai multe arme de foc decât locuitori, Statele Unite au cea mai mare rată a mortalităţii cu arme dintre toate ţările dezvoltate.

Atacurile armate sunt un flagel recurent pe care administraţiile succesive nu au reuşit până acum să-l oprească, mulţi americani rămânând foarte ataşaţi de armele lor.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje de Paște pentru rude, prieteni sau colegi de muncă. Cele mai frumoase urări de transmis pe WhatsApp
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Veste proastă de Paște de la BNR. Șanse aproape zero ca pensiile să se indexeze. Pensionarii pierd 300 lei
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...