Au fost găsite mai multe rămășite ale alpiniștilor surprinși de avalanșa din Alpi

Data actualizării: Data publicării:
ghetarul marmolada prabusit in alpii italieni
Ghețarul Marmolada în urma prăbușirii parțiale de duminică. Foto: cnsas.it

Echipele de salvare care intervin în Munţii Dolomiţi din nordul Italiei au găsit mai multe rămăşiţe ale unor alpinişti, precum şi fragmente de echipament după prăbuşirea, duminică, a unei părţi din gheţarul Marmolada, cel mai mare din Alpii italieni, au anunţat joi autorităţile din Trentino, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Paisprezece echipe de salvare şi doi câini au cercetat zona la primele ore ale dimineţii. Căutările la sol nu au fost posibile în ultimele zile din motive de siguranţă ca urmare a riscului de avalanşe.

În prezent zona este monitorizată cu echipament tehnic pentru a detecta deplasarea gheţarilor. Autorităţile discută cu privire la modul de continuare a operaţiunii.

După-amiaza, preşedinta Senatului italian, Maria Elisabetta Casellati, urmează să viziteze oraşul Canazei, la poalele muntelui Marmolada, unde s-a produs accidentul.

Până acum, autorităţile au confirmat nouă decese după prăbuşirea gheţarului. Opt persoane au fost rănite în accident, în timp ce mai mulţi alpinişti sunt încă daţi dispăruţi.

Gheţarul Marmolada, supranumit "regina Dolomiţilor", este cel mai mare gheţar din acest lanţ muntos din nordul Italiei, care face parte din Alpi. Situat în provincia Trentino, el dă naştere râului Avisio şi are vedere la Lacul Fedaia.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro