Avocații lui Donald Trump vor ca procesul în instanța federală de la Washington să înceapă în 2026

Data publicării:
Avocații lui Donald Trump. FOTO: Profimedia Images

Avocații lui Donald Trump au propus joi ca procesul acestuia în instanţa federală de la Washington pentru presupuse tentative frauduloase de a modifica rezultatul alegerilor din 2020 să aibă loc în aprilie 2026, cu mult după alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, transmite vineri AFP. Aceștia susțin că interesul public este pentru un proces corect și nu o hotărâre în grabă.

În urmă cu o săptămână, procurorul special Jack Smith a propus ca procesul fostului preşedinte american să înceapă pe 2 ianuarie 2024, estimând că "nu ar trebui să dureze mai mult de patru până la şase săptămâni".

Judecătoarea care va prezida dezbaterile, Tanya Chutkan, a stabilit o audiere pe 28 august pentru a stabili data procesului şi le-a cerut ambelor părţi propunerile lor înainte de a decide.

"Interesul public este pentru un proces corect şi echitabil şi nu pentru o hotărâre în grabă", şi-au apărat joi avocaţii lui Donald Trump propunerea. Potrivit acestora, doar examinarea conţinutului dosarului ar putea dura câţiva ani.

Dacă s-ar alege termenul propus de procuratură,"chiar presupunând că începem examinarea acestor documente astăzi, ar trebui să înaintăm într-un ritm de 99.762 de pagini pe zi (...) pentru a termina la timp", au dat asigurări aceştia.

Este ca şi cum "am citi Război şi pace de Tolstoi din scoarţă în scoarţă de 78 de ori pe zi şi asta în fiecare zi, de astăzi până la alegerea juriului", la începutul procesului. Luna aprilie 2026, adică peste doi ani şi jumătate, le-ar permite să pregătească o apărare echitabilă pentru clientul lor şi să nu se amestece în celelalte procese împotriva fostului preşedinte, susţin aceştia.

Donald Trump continuă campania pentru alegerile primare

Donald Trump, care face campanie pentru a câştiga alegerile primare din Partidul Republican pentru a participa la cursa prezidenţială pentru Casa Albă din 2024, este vizat de patru inculpări penale: două la nivel federal, la Washington şi în Florida, una în statul New York şi cea de-a patra în Georgia.

Fostul președinte al SUA dă în mod constant vina pentru necazurile sale în justiţie pe administraţia preşedintelui democrat Joe Biden. Invocând o "ingerinţă electorală", el insistă ca aceste procese să aibă loc după alegerile prezidenţiale din 2024.

"Niciunul dintre aceste procese nu ar trebui să înceapă înainte de alegerile" programate pentru noiembrie 2024, a spus el din nou joi pe platforma sa Truth Social.

Data de 2 ianuarie "reprezintă un echilibru adecvat între dreptul inculpatului de a-şi pregăti apărarea şi interesul public puternic pentru un proces rapid" într-un astfel de caz emblematic, în care un fost preşedinte este acuzat că ar fi subminat fundamentele instituţiilor federale, a argumentat, în schimb, procurorul special Jack Smith.

Datele proceselor au fost deja stabilite pentru New York, în martie 2024, şi Florida, în mai 2024.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...