Bijuterii de peste un milion de euro, furate în Franța. Un creator american, jefuit din locuința turistică

Data actualizării: Data publicării:
politie masina franta
Foto: Getty Images

Bijuterii ale unui creator american, în valoare de peste un milion de euro, au fost furate dintr-un spaţiu turistic în care acesta se afla pe Coasta de Azur, au dezvăluit miercuri mai multe surse concordante, citate de AFP, scrie Agerpres.

Chris Aire, ale cărui creaţii au fost purtate de vedete precum top-modelul Naomi Campbell şi care a încheiat un parteneriat cu starul din baschetul american LeBron James, a denunţat marţi la poliţie furtul bijuteriilor sale dintr-un spaţiu de cazare din Villefranche-sur-Mer, un oraş aflat în apropiere de Nisa, potrivit unei surse din Poliţia franceză.

O sumă de aproximativ 6.000 de euro a fost, de asemenea, furată.

O anchetă pentru furt calificat în formă agravată a fost încredinţată Poliţiei judiciare din Nisa, a declarat procurorul republican Damien Martinelli, care a precizat că este vorba despre „fapte de spargere a unei locuinţe fără violenţă”.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
În acest apartament imagina crimele. Fosta locuință a Agathei Christie este scoasă la vânzare pentru o sumă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Margot Robbie a renunțat la inhibiții! Actrița și-a schimbat complet look-ul și a apărut într-o rochie...
Adevarul
Noi detalii în cazul camerelor ascunse în prizele unei cabane din Sibiu, descoperite de o creatoare de...
Newsweek
Vârsta de pensionare trebuie să crească pentru că speranța de viață e mai mare. Prevederea, în legea pensiilor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul...
Film Now
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...