Video Momentul în care doi soți au fost tâlhăriți la Cernavodă, filmat de camerele de supraveghere: hoții și un complice au fost prinși

Data actualizării: Data publicării:
Digi 24_2026_02_07_08_01_15
Foto: captură video

Doi soţi au fost tâlhăriţi pe o stradă din Cernavodă. Hoții au furat 13.000 lei, bani pe care bărbatul de 72 de ani îi împrumutase de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Poliția a reținut sâmbătă doi supecți, o femeie și un bărbat. Cei doi tâlhari au avut și un complice. Prejudiciul a fost recuperat integral.

Atenție, urmează, imagini care vă pot afecta emoțional.

ACTUALIZARE 11:50 Persoanele care au atacat, vineri, doi soți pe o stradă din Cernavodă şi le-au luat suma de 13.000 de lei au fost prinse de poliţişti, fiind reţinute pentru 24 de ore. Prejudiciul a fost recuperat integral.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că în urma tâlhăriei comise la Cernavodă, poliţiştii au reţinut o femeie de 26 de ani şi un bărbat de 41 de ani, suspectaţi de comiterea faptelor.

„Din cercetările efectuate de către poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă a reieşit faptul că un alt bărbat, de 31 de ani, ulterior comiterii faptei, i-ar fi transportat pe cei doi cu un autoturism, în municipiul Constanţa. În urma investigaţiilor, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale i-au depistat pe cei doi presupuşi autori, în municipiul Constanţa. Cu ocazia controlului corporal, asupra bărbatului suspectat a fost identificată suma de bani sustrasă prin violenţă”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Prejudiciul a fost recuperat integral.

Femeia de 26 de ani şi bărbatul de 41 ani au fost duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Ei urmează să fie prezentanţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, bărbatul de 31 de ani este cercetat pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie calificată.

Știrea inițială. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Pe imagini de vede cum cei doi vârstnici sunt atacaţi de un bărbat şi o femeie. După ce îi bruscheză, le fură banii și fug cu o mașină. Polițiștii au reușit să identifice un suspect de 41 de ani.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, lucrătorii Poliţiei oraşului Cernavodă au fost sesizaţi vineri, aproape de ora 12:30, printr-un apel la numărul unic de urgenţe 112, că pe strada Unirii din Cernavodă ar fi avut loc o tâlhărie. „Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 72 de ani, căruia i-ar fi fost sustrasă suma de 13.000 de lei, în timp ce se deplasa pe strada Unirii din oraşul Cernavodă, alături de soţia sa”, se arată în comunicatul transmis de IPJ.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”