Boris Johnson, criticat dur pentru că i-a comparat pe ucraineni cu britanicii care au votat pentru Brexit

Data publicării:
boris johnson la congresul conservatorilor
Boris Johnson a comparat lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse cu britanicii care au votat pentru Brexit. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, a fost criticat dur, după ce a comparat lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse cu britanicii care au votat la Brexit pentru "a alege libertatea", relatează BBC.

Într-un discurs ţinut sâmbătă la congresul Partidului Conservator, ce are loc la Blackpool, premierul britanic a afirmat că este "instinctul poporului englez, ca şi al poporului ucrainean, de a alege libertatea". El a dat ca exemplu recent referendum pentru Brexit din iunie 2016.

"Atunci când britanicii au votat pentru Brexit, în număr atât de mare, nu cred că a fost pentru că erau ostili străinilor. A fost pentru că voiau să fie liberi să facă lucrurile diferit şi pentru ca ţara să se poată conduce singură", a spus Boris Johnson.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Comparație "nebunească" făcută de Boris Johnson

Declaraţiile ministrului britanic au suscitat reacţii dure, fostul preşedinte ale Consiliului European, polonezul Donald Tusk, scriind pe Twitter că ele "îi ofensează pe ucraineni, pe britanici şi bunul simţ".

La rândul său, fostul negociator european Guy Verhofstadt a considerat "nebunească" această comparaţie făcută de Boris Johnson, el subliniind că "ucrainenii vor mai multă libertate şi să se alăture UE!".

Şi diplomaţia franceză a reacţionat: 'Dacă aş fi britanic, mi-ar fi ruşine. În calitate de diplomat francez, nu voi comenta pe Twitter', a scris pe reţeaua socială Philippe Errera, director general pentru afaceri politice şi de securitate al Quai d'Orsay.

Într-un comentariu tot pe Twitter, deputatul britanic conservator Tobias Ellwood a afirmat că: "Dacă vrem să-l învingem pe Putin, avem nevoie de un leadership şi de o unitate internaţionale". "A compara lupta poporului ucrainean contra tiraniei lui Putin cu poporul britanic care a votat pentru Brexit dăunează la nivelul leadership-ului politic pe care începem să-l arătăm", a scris Ellwood, care este şi preşedinte al Comisiei pentru apărare a parlamentului, notează AFP, citată de Agerpres.

Reacţionând la afirmaţiile premierului său, ministrul de finanţe Rishi Sunak a declarat duminică la SkyNews că nu consideră comparabile cele două situaţii.

"În mod evident, ele nu sunt direct analoage şi nu cred că prim-ministrul a spus că ele ar fi direct analoage", a comentat Sunak.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...