Canada a activat taxele vamale de retorsiune împotriva SUA. Carney îi răspunde „dolar pentru dolar” lui Trump

Data publicării:
Prim-ministrul canadian Mark Carney.
Prim-ministrul canadian Mark Carney. Sursa foto: Profimedia Images

Canada a activat marţi taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani), într-o nouă escaladare a războiului comercial cu Statele Unite. Măsura vine după eşecul negocierilor comerciale menite să evite aceste taxe și nu sunt semne că Ottawa şi Washingtonul ar urma să reia aceste negocieri în curând, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Taxele vamale de retorsiune variază între 15% și 50% şi privesc sute de produse - de la oţel şi aluminiu, până la electrocasnice, mobilă, produse lactate, maşini-unelte, produse cosmetice şi electronice.

Măsurile reprezintă răspunsul „dolar pentru dolar” promis de premierul canadian Mark Carney faţă de taxele vamale de 50% pe care preşedintele american Donald Trump le-a impus pe 22 august asupra unor produse canadiene de valoare similară, în urma eşecului negocierilor comerciale dintre cele două ţări vecine.

Premierul canadian a recunoscut că aceste contramăsuri vor creşte unele preţuri şi vor restrânge opţiunile pentru consumatorii canadieni, dar a insistat că sunt necesare pentru a răspunde Washingtonului şi pentru a proteja interesele economice ale Canadei.

Amenințările lui Trump

Înaintea intrării în vigoare a acestor represalii economice canadiene, Trump a ameninţat că va împiedica producătorul canadian de aeronave Bombardier să îşi vândă avioanele în SUA, cu excepţia cazului în care îşi mută producţia în această ţară. Compania Bombardier i-a răspuns că are deja aproximativ 3.500 de angajaţi în SUA şi peste 20 de fabrici în această ţară.

În acest timp, nu sunt semne ale vreunei reluări în curând a negocierilor pentru a opri acest război comercial, după ce discuţiile au fost suspendate pe 21 august.

Premierul Carney a spus că este pregătit să reia negocierile atunci când Washingtonul va adopta o atitudine „serioasă” şi când Trump va înceta atacurile şi declaraţiile batjocoritoare la adresa Canadei.

Guvernul de la Ottawa a anunţat un pachet de ajutor de stat de 7,5 miliarde de dolari canadieni pentru lucrătorii şi companiile care au de suferit în urma acestui conflict comercial.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit