România și SUA vor să extindă cooperarea militară pe Flancul Estic al NATO. Noi planuri discutate la București

Data publicării:
CINCU - DACIAN FALL 2025 - DV DAY - 13 NOI 2025
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad. Sursa foto: Inuquam Photos / George Călin

România și Statele Unite vor să ducă mai departe cooperarea militară, într-un context de securitate tot mai complicat pe Flancul Estic al NATO. Noi forme de pregătire și proiecte comune au fost discutate la București de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu oficiali de rang înalt ai Gărzii Naționale a SUA.

Marţi, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, generalul Gheorghiţă Vlad s-a întâlnit cu generalul Thomas M. Carden, locţiitorul şefului Gărzii Naţionale a Statelor Unite ale Americii, şi cu generalul-maior David K. Pritchett, şeful Gărzii Naţionale a statului Alabama, aflaţi în vizită oficială în România.

Discuţiile au vizat dezvoltarea cooperării dintre Armata României şi Garda Naţională a SUA, cu accent pe parteneriatul de lungă durată cu Garda Naţională a statului Alabama, situaţia de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, evoluţiile din spaţiul euroatlantic şi implementarea deciziilor adoptate la ultimele summituri NATO.

Agenda a inclus şi identificarea unor noi oportunităţi de instruire în comun şi schimburi de experienţă, precum şi dezvoltarea unor proiecte care să răspundă cerinţelor actuale şi viitoare de securitate. Experienţa acumulată prin participarea militarilor români şi americani la operaţii şi misiuni internaţionale constituie un reper important pentru pregătirea în comun şi creşterea interoperabilităţii, se arată într-un comunicat al MApN transmis miercuri.

„Parteneriatul cu Garda Naţională a statului Alabama a crescut şi s-a consolidat odată cu Armata României. În peste trei decenii de cooperare, am trecut de la schimburi de experienţă la instruire complexă şi la proiecte care contribuie direct la capacitatea forţelor noastre de a acţiona împreună. Actualul context de securitate ne obligă să privim înainte şi să dezvoltăm această relaţie în domenii relevante pentru apărarea colectivă şi pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO”, a declarat generalul Gheorghiţă Vlad.

La rândul său, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, a subliniat importanţa acestei cooperări pentru relaţia strategică dintre cele două ţări şi a apreciat că parteneriatul de 33 de ani dintre Garda Naţională a statului Alabama şi România reprezintă o piatră de temelie a relaţiei strategice, demonstrând puterea cooperării pe termen lung în domeniul apărării. „Împreună, forţele noastre sunt mai bine pregătite să facă faţă provocărilor moderne de securitate de pe Flancul Estic al NATO”, a arătat el.

Programul vizitei în România include activităţi în Bucureşti, Sibiu şi la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu. Generalul Thomas M. Carden are programate întrevederi cu comandantul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est şi cu comandantul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est.

Generalul-maior David K. Pritchett se va întâlni, de asemenea, cu şefii Statului Major al Forţelor Aeriene şi Statului Major al Forţelor Terestre, precum şi cu comandantul Comandamentului Logistic Întrunit.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit