Cât de sigur e locul 11A dintr-un Boeing 787 Dreamliner. Singurul supraviețuitor al accidentului Air India stătea pe acel scaun

Data actualizării: Data publicării:
Wroclaw,,Poland,-,August,4:,Interior,Of,The,New,Boeing
Interiorul unui Boeing 787 Dreamliner Foto: Shutterstock

Supravieţuirea unui pasager, care a scăpat printr-o uşă de evacuare la câteva secunde după ce avionul Boeing 787 Dreamliner al companiei Air India s-a prăbuşit, ucigându-i pe toţi ceilalţi aflaţi la bord, a dus la speculaţii fireşti cu privire la locul său din avion, 11A, considerat de unii „mai sigur” decât celelalte, transmit Reuters si Agerpres.

Experţii în avioane comerciale susţin că lucrurile nu sunt atât de simple, ţinând cont de configuraţiile diferite ale aparatelor de zbor, de particularităţile extrem de diferite ale modului în care se prăbuşesc avioanele şi de faptul că şansa de a supravieţui unui astfel de incident ţine de o ţesătură complexă de factori.

„Fiecare accident este diferit şi este imposibil să preconizezi supravieţuirea în funcţie de locul din avion” a declarat Mitchell Fox, director al ONG-ului american Flight Safety Foundation.

Ramesh Viswash Kumar, unicul supravieţuitor al accidentului aviatic de joi, a povestit că locul său, 11A, se afla în apropierea unei ieşiri de urgenţă de la bordul cursei Air India care tocmai decolase de la Ahmedabad spre Londra şi a reuşit să iasă singur din epava în flăcări a aeronavei.

Locurile aflate în apropierea unei ieşiri de urgenţă te pot ajuta să supravieţuieşti unui accident dar nu întotdeauna va fi locul 11A pentru că avioanele pot avea zeci de configuraţii diferite.

„În această situaţie particulară, pentru că pasagerul se afla lângă uşa de urgenţă, a fost cu siguranţă cel mai sigur loc din avion”, a comentat şi Ron Bartsch, preşedintele firmei de consultanţă AvLaw Aviation Consulting din Sydney, Australia. „Dar nu este întotdeauna 11A. A fost vorba de 11A în această configuraţie interioară a avionului Boeing 787”.

Un studiu cu privire la accidentele aviatice produse începând din 1971 şi publicat în 2007 în revista Popular Mechanics, ajungea la concluzia că pasagerii din partea din spate a avionului au şanse mai mari de supravieţuire. Alţi experţi sunt de părere că segmentul din dreptul aripilor oferă mai multă stabilitate.

Apropierea faţă de o ieşire de urgenţă îţi dă oportunitatea de a fi unul dintre primii care părăsesc avionul, deşi unele ieşiri pot fi blocate într-un accident, aşa cum erau ieşirile de pe cealaltă parte a avionului în care se afla Viswash Kumar. Acestea nu puteau fi deschise din cauza zidului clădirii peste care căzuse avionul.

În luna ianuarie a anului trecut, un panou din care lipseau câteva şuruburi s-a desprins din partea laterală a unui Boeing 737 MAX în mijlocul zborului, producând o gaură în fuselaj şi afectând locul din vecinătatea panoului. Din fericire, nimeni nu ocupase acel loc, iar incidentul nu a produs victime.

Screenshot 2024-01-07 165034
Un avion Boeing 737 MAX 9 aparţinând Alaska Airlines a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, după ce o parte a fuzelajului pe care se afla un hublou s-a desprins după decolare. Foto: Profimedia Images

Locurile dinspre culoarul din interiorul avionului pot oferi o cale de evacuare mai rapidă, dar cu preţul unui risc mai crescut de a fi lovit în cap de bagajele care cad din spaţiul de depozitare de deasupra acestor locuri - un pericol mult mai frecvent întâlnit decât prăbuşirea aeronavelor.

De asemenea, potrivit experţilor, atenţia acordată instructajului făcut de însoţitorii de bord înainte de decolare - instructaj considerat de cele mai multe ori drept o rutină - poate îmbunătăţi considerabil şansele de salvare în cazul unui incident grav.

Spre exemplu, respectarea disciplinată a indicaţiilor de evacuare date de echipaj, inclusiv lăsarea în urmă a bagajelor, a fost un factor cheie în salvarea tuturor celor 379 de pasageri şi membri ai echipajului de la bordul unui avion aparţinând Japan Airlines în luna ianuarie a anului trecut. Avionul, un Airbus A350 s-a ciocnit cu un avion al Pazei de Coastă pe Aeroportul Haneda din Tokyo, accident în care au murit cinci dintre cei 6 membri ai echipajului de pe avionul de dimensiuni mai mici.

Aceste instrucţiuni de securitate includ informaţii cu privire la modul corect de legare a centurii de siguranţă, poziţia corectă în cazul unei aterizări forţate şi direcţiile de evacuare. O bună sugestie este numărarea rândurilor de scaune până la cea mai apropiată ieşire de urgenţă - o informaţie vitală dacă cabina se umple cu fum şi vizibilitatea este scăzută.

În pofida unor dezastre precum prăbuşirea avionului aparţinând Air India, designul aeronavelor a evoluat în direcţia creşterii probabilităţii ca pasagerii să se poată salva dintr-un accident aviatic rar, conform lui Fox. Printre măsurile moderne pentu creşterea siguranţei pasagerilor se numără iluminarea podelei, detectarea incendiilor şi stingătoare, materiale mai puţin inflamabile pentru cabină şi acces îmbunătăţit la ieşirile de urgenţă.

„Au existat progrese remarcabile în designul cabinei avioanelor care au îmbunătăţit supravieţuirea accidentelor la sol sau în apropierea acestuia”, a subliniat Fox.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul românesc care renaște la granița cu războiul. Cum a devenit un punct-cheie pentru Europa
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Momente dramatice în familia unui fost deputat PSD. Soția sa a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...