Cel mai mare criminal în serie al Germaniei post-naziste și-a aflat pedeapsa. Niels Högel ar fi ucis, de fapt, peste 200 de oameni

Data publicării:
Niels Högel
Niels Högel Foto: Gulliver/Getty Images

La un an după anunţarea verdictului, justiţia germană a confirmat vineri condamnarea la închisoare pe viaţă pentru uciderea a 85 de pacienţi a fostului infirmier Niels Högel , care a făcut recurs în casaţie invocând "erori de procedură". Niels Högel este considerat cel mai prolific criminal din Germania post-nazistă.

Curtea Federală de Casaţie a anunţat că nu a identificat nicio eroare de procedură şi prin urmare a respins recursul fostului infirmier de 43 de ani, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.

"Decizia este astfel executorie", se mai menţionează în comunicat.

Apelul uneia dintre părţile civile, care contesta respingerea pronunţată de Tribunalul din Oldenbourg în 15 cazuri de deces, în lipsă de probe suficiente, a fost de asemenea respins.

Fostul infirmier a fost condamnat la închisoare pe viaţă, aproape fără posibilitate de eliberare, prevăzută în mod normal de legislaţie, nici măcar după 15 ani de detenţie.

El a mai fost condamnat anterior pentru şase crime, ceea ce ridică bilanţul său oficial la 91 de victime.

Conform procurorilor, motivul său era de a-şi face o imagine de erou, resuscitând pacienţi cărora le provoca stop cardiac. Însă tentativele sale de resuscitare erau în general lipsite de succes.

Între 2000 şi 2005, el a comis crime mai întâi în spitalul din Oldenbourg, un oraş din nord-vestul Germaniei, apoi în cel din micul oraş vecin Delmenhorst.

Victimele, cu vârste între 34 şi 96 de ani, au fost alese arbitrar. Bolnav de un narcisism sever, dar considerat responsabil pentru actele sale, el încerca să obţină recunoştinţa colegilor şi a superiorilor.

Fără îndoială că amploarea reală a crimelor sale nu va fi cunoscută, pentru că multe dintre presupusele sale victime au fost incinerate. Poliţia suspectează că Niels Hogel a ucis peste 200 de pacienţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Orașele viitorului ar putea pluti pe apă. Dalele robotizate care se conectează singure și pot forma adevărate...
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Billy Baldwin nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță