China renunță la importul de gaze naturale lichefiate din SUA, ca urmare a războiului comercial declanșat de Trump

Data publicării:
nava transport gaze gnl gaz natural lichefiat sua
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai îndelungat interval din ultimii cinci ani, după ce înrăutăţirea relaţiilor dintre Beijing şi Washington a determinat cumpărătorii din statul asiatic să redirecţioneze livrările.

Niciun transport de GNL din SUA nu se îndreaptă în prezent spre China, conform datelor firmei de consultanţă Kpler, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În timpul primului mandat al preşedintelui Donald Trump, China nu a făcut achiziţii din SUA timp de aproximativ 400 de zile, până în aprilie 2020, conform datelor analizate de Bloomberg.

„Comerţul zero cu GNL între China şi Statele Unite va continua probabil în acest an, cu o nouă creştere a taxelor impuse de China gazelor naturale lichefiate americane, de la nivelul anterior de 15% la 49%, ca represalii la taxele vamale americane. Între timp, ne aşteptăm ca firmele chineze să revândă cantităţi mai mari", a apreciat Wei Xiong, de la Rystad Energy.

Actualul conflict geopolitic duce la decuplarea celui mai mare cumpărător GNL de cel mai mare vânzător GNL. Din 10 februarie, Beijing a impus taxe vamale de 15% la livrările de GNL din SUA, ca măsuri de retorsiune la taxele vamale ale administraţiei Trump. În plus, de săptămâna trecută, China este afectată de taxe vamale americane de 34%, pe lângă cele de 20% impuse anterior anul acesta, astfel încât tarifele totale ajung la 54%. Ulterior, Guvernul chinez a anunţat că va impune taxe de 34% pentru toate bunurile importate din Statele Unite ale Americii, începând din 10 aprilie.

Cumpărătorii chinezi de gaze naturale lichefiate primeau livrările din SUA conform unor contracte obligatorii pe termen lung. Condiţiile meteo favorabile şi stocurile robuste reduc cererea de GNL, astfel încât traderii din statul asiatic au o mai mare flexibilitate să revândă livrările din SUA către rivalii din Europa şi Asia.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...