Ciolacu spune că este datoria României să fie solidară cu Israel. „Netanyahu mi-a zis «Brother Marcel»”

Data publicării:
ciolacu ii prezinta o carte lui natanyahu
Marcel Ciolacu a fost în vizită în Israel, unde s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu. Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seară că, din datele la zi, sunt 350 de români în Fâşia Gaza, dintre care circa 250 au solicitat deja celulei de criză activată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe să fie repatriaţi în România. El a mai spus că este de datoria României să fie solidară cu Israelul și Benjamin Netanyahu i-a transmis că „ne consideră nişte fraţi”.

Marcel Ciolacu s-a întors marți din Israel, unde a purtat discuţii cu premierul Benjamin Netanyahu. Întrebat dacă există o perspectivă rezonabilă de evacuare a românilor din Fâșia Gaza, premierul a răspuns că „este o echipă internaţională care lucrează la acest lucru”.

„Normal că este... m-am implicat şi eu şi a fost unul dintre punctele de pe agenda de azi. Chiar i-am mulţumit domnului prim-ministru (Netanyahu - n.r.). Vă daţi seama că are o presiune internă de răzbunare în acest moment, ca şi om politic, dar a dat dovadă, încă o dată, de experienţă şi maturitate, şi se încearcă, încă, calea dialogului. Sunt şi aproape 200 de ostatici, de toate naţionalităţile. Am avut şi o discuţie în privat cu domnia sa. Ne-a prezentat şi nişte imagini groaznice şi greu de descris a ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile”, a declarat Marcel Ciolacu marți seară la România TV, potrivit Agerpres.

„Era de datoria noastră să avem această solidaritate cu Israelul ”

În acelaşi context, premierul a fost întrebat dacă există vreun ostatic de origine română sau cu cetăţenie română.

„Nu există, nu există o astfel de informaţie. În schimb, am avut întâlnire cu două familii, care aveau o soră şi un copil care sunt de origine română, având bunicii din România. Ambele familii aveau ostatici în acest moment şi mi-au prezentat chiar filmuleţe trimise de către terorişti, cu ostatici. Este o emoţie foarte mare şi cred că era de datoria noastră să avem această solidaritate cu Israelul. Chiar domnul prim-ministru a spus că ne consideră nişte fraţi. Mie mi-a zis: «Brother Marcel» («frate Marcel» - trad.). Deci e clar că există o emoţie foarte mare şi o bucurie a faptului că suntem primul stat care am avut şi o declaraţie în Parlamentul reunit de susţinere a Israelului”, a mai afirmat Ciolacu.

Pe de altă, şeful Guvernului a confirmat faptul că autorităţile de la Bucureşti sunt în legătură şi cu autorităţile egiptene, având în vedere că repatrierea cetăţenilor români din Fâşia Gaza este preconizată a se produce la punctul de frontieră către Egipt.

„Cred că dumneavoastră cunoaşteţi la fel de bine ca şi mine răspunsul şi faptul că normal că există comunicare cu Egiptul. Dar cunoaşteţi şi întreg contextul. Sunt peste 2.000 de cetăţeni cu dublă cetăţenie, nu numai români în Fâşia Gaza, în acest moment, într-un fel, comasaţi spre frontieră, în sud, şi este şi o dorinţă de a intra convoaie umanitare în Fâşia Gaza. Important este că armata israeliană în acest moment nu a intervenit terestru în Fâşia Gaza şi nu a escaladat conflictul”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Premierul român este primul şef de guvern care a vizitat Israelul de la izbucnirea actualului conflict între această ţară şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri