Comisia Europeană acuză Rusia că a închis Nord Stream sub pretexte false: Preferă să ardă gazul în loc să-și onoreze contractele

Data actualizării: Data publicării:
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale
Conductă prin care sunt transportate gaze naturale. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Comisia Europeană a acuzat Gazprom că a oprit furnizarea de gaze prin conducta Nord Stream din Marea Baltică către Germania folosind pretexte false, relatează dpa.

„Anunţul Gazprom din această după-amiază că închide din nou Nord Stream sub pretexte false este o altă confirmare a nefiabilităţii sale ca furnizor”, a scris vineri seara, pe Twitter un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Este, de asemenea, o dovadă a cinismului Rusiei, deoarece preferă să arunce gaze în loc să onoreze contracte”, a precizat sursa citată.

Potrivit producătorului de turbine Siemens Energy, o scurgere de petrol nu justifică din punct de vedere tehnic oprirea gazoductului Nord Stream, decisă de Gazprom după descoperirea unor astfel de scurgeri într-o turbină.

Gazprom a anunţat, vineri seara, că gazoductul Nord Stream, care urma să fie repus în funcţiune sâmbătă după o perioadă de întreţinere, va fi în cele din urmă oprit „complet” până la repararea unei turbine a acestui gazoduct vital pentru aprovizionarea europenilor.

Anunţul Gazprom riscă să accentueze îngrijorarea ţărilor europene, care încearcă să evite o criză energetică în iarna care se apropie şi acuză Rusia că utilizează gazele ca armă pentru a se răzbuna pentru sancţiunile occidentale după ofensiva rusă în Ucraina. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani