Consilierul lui Putin acuză NATO și Occidentul că sunt implicate în atacul ucrainean din regiunea Kursk

Data publicării:
Russia: Russian President Putin visits St Petersburg
Vladimir Putin l-a numit pe Nikolai Patrușev în funcția de consilier. Foto: Profimedia Images

Incursiunea Ucrainei pe teritoriul Rusiei, în regiunea Kursk, a fost planificată cu participarea NATO şi a serviciilor speciale occidentale şi a fost determinată de conştientizarea de către Kiev a colapsului său iminent, a declarat consilierul prezidenţial rus Nikolai Patruşev.

„Occidentul a fost cel care a adus junta criminală la putere în Ucraina. Ţările NATO au trimis arme şi instructori militari în Ucraina, ei continuă să le furnizeze informaţii secrete şi controlează acţiunile grupurilor neonaziste”, a afirmat Nilocolai Patrușev într-un interviu acordat cotidianului Izvestia, potrivit TASS, preluată de News.ro.

„Operaţiunea din regiunea Kursk a fost planificată şi cu participarea serviciilor speciale NATO şi occidentale”, a mai spus Patrușev, unuil dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Putin.

„Această acțiune criminală a fost determinată de conştientizarea de către regimul neo-nazist de la Kiev a prăbuşirii sale iminente”, a adăugat oficialul.

Patruşev a respins afirmaţiile Departamentului de Stat al SUA privind neimplicarea în această chestiune.

„Este obişnuit ca Statele Unite să spună un lucru şi să facă exact opusul. Fără participarea şi susţinerea lor directă, Kievul nu ar fi îndrăznit niciodată să pună piciorul pe teritoriul Rusiei”, a adăugat el.

Forţele ucrainene au început un atac major asupra regiunii Kursk pe 6 august. De atunci au fost emise în mod repetat avertismente de atac cu rachete în regiune, iar guvernul rus a declarat stare de urgenţă la nivel federal în regiune.

Majoritatea locuitorilor au fost relocaţi temporar din zonele de frontieră şi sunt acum în afara pericolului, a declarat Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă. Peste 720 de persoane au fost evacuate doar în ultima zi, potrivit ministerului.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, Kievul a pierdut deja până la 2.640 de militari, 37 de tancuri, 32 de transportoare blindate de trupe de la începutul ostilităţilor pe direcţia Kursk.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...