Kim i-a făcut cadou lui Putin peste trei milioane de obuze, susțin sud-coreenii

Data actualizării: Data publicării:
Kim Jong Un și Vladimir Putin.
Kim Jong Un și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a expediat în Rusia 6.700 de containere cu milioane de unităţi de muniţie, începând din iulie anul trecut, a declarat luni ministrul sud-coreean al Apărării, Shin Won-Sik, presei locale preluate marţi de Reuters. „S-au trimis cel puţin câteva milioane de obuze”, a precizat el. 

Conform oficialului de la Seul, capacitatea containerelor respective este de peste trei milioane de obuze de calibrul 152 mm sau 500.000 de proiectile de artilerie de 122 mm. El a precizat că ar putea fi vorba de ambele tipuri, iar concluzia este că „s-au trimis cel puţin câteva milioane de obuze”, potrivit Agerpres. 

Sute de fabrici de muniţie nord-coreene funcţionează la circa 30% din capacitate din cauza penuriei de materii prime şi energie electrică, însă cele care produc muniţie pentru Rusia sunt exploatate la maximum, a susţinut ministrul, fără a preciza sursa informaţiilor pe care le deţine.

Seulul şi Washingtonul au acuzat Phenianul şi Moscova că fac comerţ cu armament şi au condamnat Coreea de Nord pentru că furnizează arme Rusiei în vederea utilizării lor împotriva Ucrainei. Atât nord-coreenii, cât şi ruşii au respins acuzaţiile, deşi s-au angajat să îşi întărească colaborarea militară.

Într-un material informativ difuzat vineri de Departamentul de Stat american se arată că Coreea de Nord a livrat din septembrie Rusiei peste 10.000 de containere cu muniţii sau materiale legate de acestea, primind în schimb 9000 de containere, în special cu alimente.

Shin a apreciat că produsele alimentare ruseşti au contribuit la stabilizarea preţurilor pe piaţa nord-coreeană.

Un oficial din ministerul sud-coreean al apărării nu a fost în măsură să confirme pentru Reuters cifrele vehiculate de ministru, însă a citat afirmaţia acestuia conform căreia Rusia a trimis către Coreea de Nord, din iulie anul trecut, cu aproape 30% mai multe containere decât a primit.

Shin a mai afirmat că Phenianul ar putea lansa încă un satelit chiar luna viitoare, deoarece Moscova a continuat să furnizeze asistenţă tehnică, iar nord-coreenii au cerut sprijin şi în privinţa tehnologiei echipamentelor de aviaţie şi de deplasare terestră. „Nu este clar cât va da Rusia, dar cu cât Rusia devine mai dependentă de obuzele nord-coreene, cu atât va fi mai ridicat nivelul transferurilor de tehnologie rusească”, a declarat el conform agenţiei Yonhap, citată de Reuters.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...