Coreea de Sud își va construi un submarin nuclear în SUA. Anunțul făcut de Donald Trump

Data publicării:
Submarine missile launch. Nuclear submarine at sea at sunset.
Foto: Getty Images -Anton Petrus

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, joi, că i-a dat acordul aliatului său sud-coreean pentru construirea unui submarin cu propulsie nucleară, a doua zi după ce Seulul şi Washingtonul au ajuns la un acord comercial, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Le-am dat permisiunea de a construi un submarin cu propulsie nucleară, în loc de submarinele diesel, mai vechi şi mult mai puţin agile, pe care le au în prezent”, a scris Trump pe Truth Social.

„Coreea de Sud îşi va construi submarinul nuclear pe şantierul naval din Philadelphia, chiar aici, în Statele Unite”, a clarificat el într-o postare separată.

„Construcţia navală din ţara noastră va avea o revenire în forţă”, a adăugat el.

Miercuri, preşedintele sud-coreean Lee Jae-myung i-a cerut lui Donald Trump „să ia o decizie care să permită (Coreei de Sud) să primească combustibil pentru submarinele cu propulsie nucleară”.

„Nu ne propunem să construim submarine înarmate cu arme nucleare”, a explicat el, însă a subliniat avantajele propulsiei nucleare, menţionând că „submarinele diesel au o autonomie mai scurtă de scufundare, ceea ce ne limitează capacitatea de a ţine pasul cu submarinele nord-coreene sau chineze”, i-a spus preşedintele sud-coreean lui Donald Trump.

Preşedintele SUA s-a întâlnit miercuri cu omologul său sud-coreean la Gyeongju, în Coreea de Sud, şi a anunţat finalizarea unui acord comercial cu Seulul.

Potrivit Seulului, acordul prevede o reducere la 15% a taxelor vamale la automobile impuse reciproc de cele două ţări, un plan de investiţii sud-coreean de 350 de miliarde de dolari în Statele Unite, „inclusiv 200 de miliarde de dolari în numerar şi 150 de miliarde de dolari pentru cooperare în sectorul construcţiilor navale”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online