De ce îi este atât de frică lui Kim și regimului nord-coreean de K-pop și de telenovelele sud-coreene

Kim Jong-un face cu mâna dintr-o lojă. În dreapta lui este un oficial nord-coreean
Kim Jong-un, la un concert K-pop cu artiști din sud, organizat la Phenian în 2018. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord își accentuează eforturile în „războiul cultural” cu Sudul, avertizându-și constant cetățenii să se țină departe de orice fel de influență a țării mult mai dezvoltate și prospere din sudul peninsulei, inclusiv moda, muzica sau jargonul lingvistic folosit de sud-coreeni, scrie CNN, care analizează de ce a dezvoltat regimul nord-coreean o teamă existențială de produsele culturale din Coreea de Sud.

În ultimul deceniu, Coreea de Sud a devenit o forță culturală formidabilă – fenomenul K-pop și telenovelele coreene reușind să atragă fani și entuziaști din toate colțurile planetei. Singura țară determinată să oprească aceste influențe, însă, este vecinul de la nord.

Timp de decenii, Coreea de Nord a stat izolată și complet închisă de restul lumii, regimul controlând cu strictețe informația care iese și intră din țară. Materiale din străinătate, filme și cărți au fost interzise, cu puțin excepții aprobate de stat.

Cei fugiți din Coreea de Nord spun că deținerea de obiecte de „contrabandă” este pedepsită dur.

În perioada recentă, însă, aceste restricții au mai fost relaxate, mai ales în contextul în care relația Coreei de Nord cu China s-a amplificat. Pași „timizi” pentru deschiderea Coreei de Nord pentru elemente culturale din Sud  au fost făcuți în ultimii ani, după o ușoară încălzire a relațiilor.

Însă acum, situația se deteriorează din nou farte rapid, iar controlul strict al influenței sud-coreene a fost impus cu și mai mare virulență.

La începutul acestui luni, parlamentarul sud-coreean Ha Tae-Keung spunea că spionajul sud-coreean a descoperit că vecinul de la nord impune tinerilor cum să se îmbrace și cum să vorbească.

De exemplu, cuvântul „oppa”, folosit de femeile din sud pentru a se referi la iubiții sau soții lor, este interzis în Coreea de Nord, iar femeile trebuie să se refere la partenerii lori drept „tovarăși masculini”.

Clipurile de propaganda din Coreea de Nord denunță comportamentele care demonstrează „influența străină”, precum „manifestările de afecțiune în public”. Cei care încalcă regulile sunt declarați „dușmani ai revoluției”, spune Ha, care citează agenția de informații națională a Coreei de Sud.

Duminica trecută, un articol din ziarul oficial al regimului de la Phenian i-a îndemnat pe tineri „să rămână credincioși chemărilor țării lor”, criticând felul de viață străin.

„Lupta noastră din domeniul ideologiei și culturii este un război fără focuri de armă”, spun propagandiștii nord-coreeni. Fără a specifica în mod direct Coreea de Sud, regimul Kim susține că pierderea „războiului cultural” ar avea „consecințe mai serioase decât pierderea unui război pe câmpul de luptă”.

„Coafurile, hainele și limba sunt o reflexie a gândului și spiritului. Chiar dacă tinerii cântă și dansează, ei trebuie să o facă pe melodiile și ritmurile adecvate nevoilor timpurilor noastre și sentimentelor naționale ale poporului nostru”, susțin publicațiile de propagandă nord-coreene, în încercarea de a opri intrarea elementelor culturale din Sud.

Deși aceste restricții ar putea părea bizare, controlul asupra limbajului sau asupra altor astfel de elemente pot duce la lupte complicate de putere și control la nivel de stat, iar toleranța Coreei de Nord pentru influențele străine este într-o permanentă schimbare, modificându-se în funcție de bunăstarea sa economică și de felul în care funcționează eforturile sale diplomatice.

De ce contează atât de mult muzica și coafurile pentru regimul Kim

Relația Coreei de Nord cu cea de Sud rămâne cel puțin problematică de la încheierea Războiului din Coreea, pe baza unui armistițiu din 1953. Nici până în ziua de astăzi nu a fost semnat un tratat de pace, ceea ce face ca din punct de vedere tehnic, cele două țări să se afle în continuare în stare de război.

Coreea de Nord a fost, la un moment dat, una dintre cele mai dezvoltate părți ale Asiei de Est, dar după decenii întregi de izolare, ea este acum un centru al sărăciei și penuriei, spune Andrei Lankov, director la Korea Risk Group și profesor la Universitatea Kookmin din Seul.

Economia nord-coreeană și-a început spirala prăbușirii în anii ’90, după colapsul Uniunii Sovietice. De atunci, China este principalul partener comercial al țării.

Spre deosebire, Coreea de Sud este a patra cea mai mare economie a Asiei, cu un PIB pe cap de locuitor similar cu cel al țărilor europene dezvoltate. Putea sa soft a crescut, de asemenea, considerabil, exportându-și muzica, bucătăria și alte elemente culturale.

De aceea, spune Lankov, este Coreea de Nord atât de temătoare în a accepta influența Coreei de Sud, pentru că acest lucru ar însemna că a acceptat că modelul alternativ de societate din Sud funcționează și că modelul nord-coreean a eșuat.

Lankov spune că nord-coreenii care adoptă stilul sud-coreean de modă, coafură sau vocabular indică două lucruri – accesul la materiale interzise și admirația sau simpatia față de Coreea de Sud.

Potența acestei puteri soft ține și de inegalitățile profunde dintre cele două Corei – în Coreea de Nord oamenii mor de foame, iar deficiențele de furnizare a hranei duc la creșteri uriașe de prețuri. Kim a recunoscut, recent, situația alimentară dramatică din țară, însă a dat vina pe taifunuri, inundații și pe pandemia de coronavirus.

Liderii nord-coreeni nu se tem, neapărat, de o revoluție de masă a populației nemulțumite, spune Lankov, regimul este suficient de brutal pentru a pedepsi pe oricine îndrăznește să își facă cunoscută nemulțumirea.

Totuși, intrarea informațiilor despre lumea de afară în țară ar putea face ca populația să își dea seama cât de gravă este în realitate situația din Coreea de Nord, iar acest lucru ar eroda legitimitatea regimului și întregul său cadrul ideologic, într-un fel similar în care cererea de bunuri occidentale din Uniunea Sovietică din anii ’80 a contribuit la căderea acesteia la începutul anilor ’90.

„Este o amenințare serioasă pentru regim dacă tinerii nord-coreeni se uită la telenovele sud-coreene și văd cum este viața pentru coreenii de dincolo de graniță. Ei văd imaginea vieții din Sud, a libertății”, spune Jean Lee, fostă jurnalistă AP pentru Phenian.

Politica și deschiderea culturală sunt în relație directă

Negocierile dintre Nord și Sud au început, s-au blocat și s-au oprit de multe ori de-a lungul anilor, iar atitudinea Coreei de Nord față de influențele culturale străine s-a modificat și ea în consecință.

După ce Kim Jong-Un a preluat puterea în 2011, el a părut că adoptă o politică de liberalizare, în perioada aceea regimul permițând ascultarea muzicii occidentale și susținând formarea unei trupe de fete nord-coreene pe stilul sud-coreean.

Lee, care se afla la Phenian în acei ani, spune că influențele străine deveniseră din ce în ce mai vizibile, o dată cu relaxarea regulilor. Nord-coreenii foloseau limbaj comun sud-coreean și vorbeau între ei de telenovele sud-coreene. Atracțiile turistice începuseră să folosească limba engleză, iar nord-coreenii din elita regimului aveau voie să călătorească mai mult, în special în China.

Ulterior, însă, Kim a schimbat direcția, iar regimul s-a închis din nou, adoptând politici pentru oprirea intrării în țară a informației inclusiv prin stick-uri USB.

Au urmat perioade de tensionare, în 2016 și 2017, cu testarea de rachete de către regimul Kim, iar apoi o nouă perioadă de relaxare, după preluarea președinției Coreei de Sud de Moon Jae-in, în 2018. Moon și Kim au decis, de comun acord, să încheie Războiul din Coreea din punct de vedere formal și să denuclearizeze peninsula.

În aceeași lună, Kim a permis organizarea unui concert la Phenian cu cântăreți sud-coreeni, pe care dictatorul nord-coreean l-a privit din public.

Un fenomen similar are loc și în Sud – când relațiile cu Nordul sunt bune, atunci produsele și cultura de acolo devin și ele mai atractive, iar când tensiunile se accentuează, ele devin tabu – „climatul politic afectează cultura pop”, spune Lee.

Discuțiile diplomatice s-au oprit, însă, în 2019, iar relațiile dintre cele două Corei s-au tensionat din nou. La începutul lui 2020, Nordul și-a închis complet granițele de frica de Covid, oprind inclusiv comerțul cu China, principala sa sursă de ajutor.

În decembrie, Coreea de Nord a înăsprit din nou restricțiile, adoptând o nouă lege prin care este oprită răspândirea conținutului care nu este aprobat direct de agențiile de cenzură ale regimului. Ulterior, un site de propagandă nord-coreean a acuzat industria K-pop din sud că exploatează starurile „ca pe sclavi”.

Este greu de spus ce a provocat valul de suprimare a influențelor culturale străine din ultima perioadă, însă el ar putea avea legătură cu situația economică foarte grea a țării, lovită de pandemie și de o criză alimentară gravă.

Editor : Adrian Dumitru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate