Epava unui avion american dispărut în urmă cu 77 de ani a fost găsită în munții Himalaya

Data publicării:
epava avion
Epava unui avion american dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, localizată în Himalaya. Foto: Profimedia Images

Epava unui avion dat dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost localizată în India, în lanţul muntos Himalaya, la 77 de ani de la prăbuşire. Aeronava aparținea armatei americane și avea la bord 13 oameni.

A vionul C-46 venea din Kunming, în sudul Chinei, când a fost surprins de o furtună deasupra unei zone muntoase din statul indian Arunachal Pradesh, în ianuarie 1945, relatează AFP.

"Nu s-a mai auzit niciodată de avion. Pur şi simplu a dispărut", a declarat în această săptămână Clayton Kuhles, preşedintele fondator al organizaţiei neguvernamentale MIA Recoveries, care a condus căutările, la solicitarea fiului unuia dintre pasageri.

Kuhles şi echipa sa de ghizi din grupul etnic local Lisu s-au confruntat cu condiţii extreme în munţi, trebuind uneori să traverseze râuri cu apă adâncă şi să campeze la temperaturi sub 0 grade Celsius, la altitudini mari. În septembrie anul trecut, trei dintre aceşti ghizi au murit de hipotermie, în faza iniţială a expediţiei, în timp ce campau în plină furtună de zăpadă.

Luna trecută, echipa a descoperit în cele din urmă epava avionului în vârful unui munte înzăpezit, unde a putut fi identificată după numărul încă vizibil pe coada avionului. Nu au fost găsite rămăşiţe ale pasagerilor.

epava avion 1
Epava unui avion american dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, localizată în Himalaya. Foto: Profimedia Images

La originea misiunii lui Kuhles a stat Bill Scherer, fiul unui ofiţer aflat la bordul avionului.

"Am crescut fără tată. Nu mă pot gândi decât la biata mea mamă, la primirea telegramei prin care era informată că soţul ei a dispărut şi că a rămas singură cu mine, un bebeluş de 13 luni", a povestit el, mărturisind că este extrem de bucuros doar să ştie că epava a fost găsită.

Sute de avioane militare americane au dispărut în teatrele de operaţiuni în India, China şi Birmania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai scrie AFP, citată de Agerpres. Deşi tirurile forţelor japoneze sunt responsabile pentru unele pierderi de avioane, Kuhles susţine că cele mai multe s-au prăbuşit din cauza condiţiilor meteorologice extreme.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
Val de automedicație cu antiparazitare după o apariție online a actorului Mel Gibson. Oncologii: „Nu există...
Newsweek
Pensionar cu 5.500 lei pensie i-au reținut 480 lei. Alți 2.000.000 pensionari au pierdut sute de lei. De ce?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Patru greșeli frecvente când călătorești cu animalul de companie. Una dintre ele te poate costa o amendă...
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...