Fiul unui președinte african a omorât un om într-un accident, în Turcia. A primit doar o amendă de 830 de euro

Data publicării:
judecator in instanta
Un tribunal din Istanbul l-a condamnat pe fiul preşedintelui somalez la o pedeapsă cu închisoarea transformată într-o amendă de sub 1.000 de euro FOTO: Shutterstock

Un tribunal din Istanbul l-a condamnat pe fiul preşedintelui somalez la o pedeapsă cu închisoarea transformată într-o amendă de sub 1.000 de euro pentru că a lovit mortal cu maşina un curier aflat pe motocicletă la sfârşitul lunii noiembrie la Istanbul, a informat marţi presa turcă, relatează AFP citată de Agerpres.

Instanţa l-a condamnat pe Mohammed Hassan Sheikh Mohamoud pentru "omor prin imprudenţă" la 2 ani şi şase luni de închisoare şi a transformat această pedeapsă într-o amenda de 27.300 de lire turceşti (830 de euro).

Potrivit raportului poliţiei, citat de presa turcă, Mohammed Hassan Sheikh Mohamoud a lovit cu maşina în plină zi un curier pe motocicletă, pe 30 noiembrie.

Victima, Yunus Emre Gocer, tatăl a doi copii, a murit şase zile mai târziu în spital.

Cazul a stârnit multă emoţie în Turcia deoarece suspectul a fost iniţial eliberat fără control judiciar şi a părăsit ţara.

Ulterior, împotriva lui a fost emis un mandat internaţional de arestare.

Mohammed Hassan Sheikh Mohamoud s-a întors apoi în Turcia pentru a participa la o primă audiere în cadrul procesului.

Văduva victimei şi-a retras plângerea la sfârşitul lunii decembrie după ce a vorbit la telefon cu preşedintele somalez, a informat presa turcă.

Turcia întreţine de circa 10 ani relaţii strânse cu Somalia, ţară cu 17 milioane de locuitori, majoritatea musulmani, din Cornul Africii. Ankara este principal partener economic al Mogadishu mai ales în domeniul construcţiilor, al educaţiei, sănătăţii şi cooperării militare.

Editor : Daniela Chihaia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”