Video Exclusiv Fondatorul Institutului Caucaz din Armenia: Trebuie să avem cel puțin relații normale cu rușii. Altfel va fi o catastrofă umanitară
Ţările din Caucazul de Sud sunt nevoite să îşi croiască destinul în raport cu statele mai mari care le înconjoară - Rusia, Iran, Turcia. Armenia şi Azerbaijan sunt în continuare în dispută din cauza regiunii Nagorno-Karabah, dar între timp, cei doi lideri, premierul armean şi preşedintele azer, au discuţii constante despre reglarea situaţiei. Ambele ţări se uită la războiul ruşilor din Ucraina, la alegerile din Turcia de săptămâna viitoare şi la Iran, care este ba prieten, ba duşman. Peste toate se simte şi prezenţa tot mai accentuată a Chinei. Alexander Iskandarian, fondatorul Institutului Caucaz de la Erevan, vorbește la Pașaport Diplomatic despre transformarea unei zone unde şi Uniunea Europeană are interese foarte mari.
Armenia şi Azerbaijan, discuţii fără rezultat
Cristina Cileacu: Dle profesorul Alexander Iskandarian, fondatorul Institutului Caucaz, bine ați venit la Pașaport diplomatic.
Alexander Iskandarian: Mulțumesc.
Cristina Cileacu: Dle profesor, liderii Armeniei şi Azerbaijanului s-au întâlnit recent la Bruxelles, ceea ce arată un fel de încercare de a îmbunătăţi relaţiile cu ajutorul Uniunii Europene. Credeți că un astfel de acord poate fi atins în situația de acum?
Alexander Iskandarian: Nu sunt foarte pozitiv în privinţa asta. UE încearcă, încearcă. A fost întâlnirea de la Washington, a fost întâlnirea de la Moscova, a fost reuniunea de la Bruxelles, întâlnirea de la Praga, se vor întâlni din nou la Chişinău etc. Deci acesta este procesul. Au încercat să facă posibilă semnarea unei hârtii, adică un acord asupra unui acord pentru a arăta calea de a se recunoaște reciproc, adică Armenia să recunoscă Azerbaijanul, Azerbaijanul să recunoască Armenia în granițele lor, care sunt rezultatul prăbușirii frontierelor Uniunii Sovietice, graniţele fostei Republici Sovietice Armenia, şi Republica Socialistă Sovietică Azerbaijan. În primul rând, nu cred că nici măcar acest lucru ar fi posibil, semnarea unui document, pentru că acordul de pace este doar o expresie. Și este o chestiune de... diavolul este în detalii. Şi sunt o mulțime de detalii acolo, iar viziunea Azerbaijanului asupra acestui proces și viziunea Armeniei asupra acestui proces și a Europei, americanilor sau Rusiei sunt foarte, foarte, foarte diferite. Deci mă tem că nu va fi niciodată posibil. Chiar dacă mă înșel, chiar dacă vor ajunge la o concluzie și vor semna ceva, din păcate nu cred că acest lucru va schimba situația de pe teren, pentru că acum Azerbaijanul folosește negocierile și împușcăturile în același timp. Este o strategie, nu este o tactică. Ei încearcă să împingă armenii în ambele sensuri sau pe mai multe direcţii, mai degrabă, pentru că una din aceste căi este blocada din Nagorno-Karabah, oameni care trăiesc în Nagorno-Karabah. Deci, aceasta este strategie, repet. Mă tem că vor continua și o ieşire din această situație este posibilă, dar nu cred că acest lucru este posibil doar pentru că vor semna o hârtie împreună la Bruxelles sau în orice zonă.
Paşi timizi spre reconcilierea turco-armeană
Cristina Cileacu: Relația armenilor cu azerii poate determina în continuare relația inexistentă până acum a Armeniei cu Turcia. Turcii arată câteva semne că doresc să îmbunătățească relația cu Armenia. Ce spune țara dvs?
Alexander Iskandarian: Am fost în Turcia de curând, după cutremur și înainte de alegeri. Am vorbit cu oameni, colegi, academicieni, jurnalişti, dar și cu oficiali. Văd că situația se poate schimba puțin. Am vorbit despre faptul că după alegeri ar putea fi deschisă frontiera. Ştiţi, că graniţa dintre Armenia şi Turcia este închisă de partea turcă. Se vorbeşte de deschiderea graniţei pentru naţiunile terţe, persoane care au naţionalitate turcă sau armeană, ci sunt din țări terțe și poate pentru persoanele cu pașapoarte diplomatice. Câte persoane cu pașapoarte diplomatice vom acea în Armenia și câți oameni de alte naţionalităţi care vor să meargă în estul Turciei, în aceste regiuni ale Turciei, nu știu, 100, 200, 500? Nu este foarte... Nu putem numi asta un pas real. Iar pașii reali au probleme. Iar numele problemelor este Azerbaijanul. Azerbaijanul nu este doar un jucător străin în Turcia. Activitatea de lobby a Azerbaijan face parte din politica turcă. Azerbaijanul face parte din investiții în Turcia cu bani din petrol, din finanțarea unor lucruri, de exemplu, reflectarea electorală a domnului Erdogan, relațiile personale dintre liderii din Azerbaijan şi Turcia sunt foarte bune....
Cristina Cileacu: Votanţi pentru dl Erdogan...
Alexander Iskandarian: ...multe, multe lucruri. Deci, ceea ce ne spun turcii obicei nu sunt cerințele lor. Este vorba despre cereri din Azerbaijan. Uneori pare paranoia. Nu aveți Azerbaidjanul, Baku pe o parte şi Ankara de partea cealaltă. Avem două Baku (n.r. capitala Azerbaijan). Aceasta este strategia turcă, nu este politica lui Erdogan, este politica Turciei. Se va schimba? Poate, cumva. Dar, în orice caz, după alegeri, Turcia va continua negocierile cu armenii, despre armenii cu Azerbaijanul. Azerbaijanul face parte din această propunere. Aceasta este o problemă, dar încet putem aştepta unele schimbări și sper că le vom vedea.
Importanţa alegerilor din Turcia
Cristina Cileacu: Turcia urmează să participe în curând la un al doilea tur de scrutin. Nu contează dacă Kilicdaroglu sau Erdogan va câştiga alegerile. Dacă unul dintre cei doi rămâne sau vine la putere se va schimba ceva în relația cu Armenia?
Alexander Iskandarian: Nu cred că schimbările sunt posibile. Dar nu cred că schimbările sunt posibile din cauza persoanelor, a personalităților dlui Kilicdaroglu sau a dlui Erdogan, sau chiar din cauza partidelor politice, pentru că, în primul rând, opoziția Turciei este foarte eterogenă. Aveți forțe atât de diferite în interiorul coaliției, încât unele dintre ele sunt foarte, foarte naționaliste, unele dintre ele sunt islamiste, sunt şi kurzi și unele kemaliste, etc.. Deci, pentru a produce o viziune comună asupra problemelor Turciei, chiar dacă va fi ales dl Kilicdaroglu, au nevoie de timp, nu va fi foarte ușor. Nu cred că va avea un impact imediat asupra întregii politici externe a Turciei, dar ceea ce pot vedea ca ceva pozitiv, Turcia de după alegeri va avea nevoie de bani, o mulţime de bani. Nu era o situație economică bună nici înainte de cutremur, dar acum este coșmar. Și cheltuiesc bani pentru alegeri și după alegeri, vor avea nevoie de sprijin, vor avea nevoie de bani. Și această sumă de bani puteți spune că nu există în lume sau, puteți spune că ar trebui să meargă la Washington. Asta nu înseamnă că banii vor fi de la Washington. Dar pentru a primi o astfel de sumă de bani din Qatar sau de la cineva, trebuie să mergi la Washington. Acum, de la Washington, poţi să auzi că nu vor lucra cu Erdogan. Nu cred că este serios. Când și dacă va fi ales, ei nu vor avea de ales, vor lucra cu cine..
Cristina Cileacu: Washingtonul, Departamentul de Stat, cel puțin în primul tur al alegerilor, au spus că vor lucra cu oricine este noul preşedinte.
Alexander Iskandarian: Da, absolut. Şi atunci, poate fi un ajutor, dar vor vorbi despre politica turcească din jurul Turciei. Sigur, chestiunea armeană, problema armeană nu este de prima, a doua sau a treia poziție ca prioritate, sunt multe probleme cu kurzii, cu Siria, cu Cipru, cu Irak, cu altele. Dar poate afecta politica turcă de a normaliza sau cel puțin să înceapă un proces de normalizare a relațiilor sale cu vecinii, inclusiv cu Armenia. În principiu, este posibil.
Cristina Cileacu: Vorbind despre vecinii dvs, Iranul și Azerbaidjanul par să aibă o relație mai rece pentru că azerii vor să deschidă o ambasadă în Israel. Va afecta acest lucru în vreun fel Armenia?
Alexander Iskandarian: Da. Relațiile dintre Azerbaidjan și Iran, niciodată, adică după prăbușirea Uniunii Sovietice, nu au fost niciodată bune, bune cu adevărat. Ei au probleme, ambele țări au probleme una cu alta. În Azerbaijan uneori puteți asculta retorică pe care Iran o simte ca fiind anti-iraniană. Sunt probleme, multe probleme pe care le au în politica lor. Și sigur, relaţiile Azerbaijan cu Israelul sunt văzute ca un steagul roșu de iranieni. Nu aș spune că acestea pot duce la o confruntare reală, de exemplu, confruntarea armată. Nu este așa, dar orientarea spre Turcia, spre Israel a Azerbaijanului este ceva de care nu pot fi mulțumiți în Iran. Deci, în mod constant este așa. Da, acum nu este cea mai bună perioadă a relațiilor lor. Iranienii au deschis un consulat în oraşul Kapan, în Armenia, care este în sudul Armeniei, aproape de granița cu Iran. Au spus că această graniţă pentru ei este extrem de importantă, că sunt împotriva schimbărilor în Caucazul de Sud etc. Deci, este un rezultat al acestor relații, de asemenea, și mă tem că situația va fi mai mult sau mai puțin așa cum este acum. Dar nu-mi este frică, nu cred că poate dezvolta ceva ce ar putea fi într-adevăr mai rău.
China are planuri pe termen lung în Caucaz
Cristina Cileacu: Și China este din ce în ce mai interesată de zona Caucazului, mai ales că Rusia continuă să piardă în războiul din Ucraina, interesul chinez devine și mai vizibil, pentru că a fost prezent înainte de războiul început de Rusia. Cum va schimba acest lucru regiunea?
Alexander Iskandarian: Dacă mă întrebați despre Caucaz, țara mea și țările vecine, este vizibil. Sunt destul de activi, dar aș spune că sunt activi peste tot în jurul lor. Acesta este un proces de mutare a Chinei sau a chinezilor, o autodeterminare de la psihologia puterilor regionale la puterea globală a psihologiei.
Cristina Cileacu: Da, dar acesta era o zonă aflată sub influența Rusiei.
Alexander Iskandarian: Da, așa este. Ei vin în această zonă pentru că este aproape geopolitic, este mai aproape de ei, Dar, politicile chinezilor, de obicei, au paradigme de timp diferite. Nu este vorba despre anul viitor sau cinci ani sau zece ani.
Cristina Cileacu: Este pe trei sute de ani, da.
Alexander Iskandarian: Este despre următorii o sută, două sute de ani. Se pot vedea influenţele mai delicate. În Erevan deja, dacă nu mă înșel, sunt două școli cu predare în limba chineză, profesorii chinezi, susţinute de chinezi, este această organizație Confucius, instituție culturală, îi putem remarca în economie, dar nu aș spune că într-adevăr pot fi un jucător în regiune mâine. Vor fi, dar acesta este un proces care se întâmplă și poate aduce rezultate, dar este o perspectivă după 300 de ani sau ceva.
Situaţia Armeniei, în atenţia lumii
Cristina Cileacu: După cum ați menționat mai devreme la Chişinău, va avea loc la 1 iunie un summit al liderilor politici din Europa, dar și prim-ministrul dvs și președintele Azerbaijanului vor veni la acest summit. La ce ar trebui să ne așteptăm?
Alexander Iskandarian: Ne vom aștepta la o întâlnire, ar trebui să aşteptăm discuții, ar trebui să aşteptăm discuţii cu uşile închise. Vor încerca sau cel puțin premierul armean va încerca să producă un teren comun, un teren pentru negocieri, ceea ce nu este ușor. Aș vrea să am norocul să mă înşel, dar nu cred. Nu cred că vor semna ceva acolo, dar cel puțin procesul de a vorbi între ei în întâlniri ca acestea este util. Să comunici este mai bine decât să nu comunici. Din păcate, Azerbaijan compara discuţiile cu împușcături la frontierele, la granițele cu Republica Armenia și cu Nagorno Karabah. Și mă tem că acest lucru va continua, dar poate că va fi un mic pas pentru a încerca nu rezolve, dar cel puțin să se conformeze, să schimbe conflictul, să îl transforme de la utilizarea instrumentelor militare pe teren, într-o masă de negocieri. Dacă va fi un pas spre asta, va fi ceva pozitiv.
Un stat mic, echilibru diplomatic fragil
Cristina Cileacu: Întrebarea finală este despre Rusia, deoarece Armenia se află într-o relație diferită cu Rusia, nu puteţi fi parte dintre țările care își pot permite să-i întoarcă spatele Rusiei. Premierul dvs a fost aproape de Putin chiar și pe 9 mai, la așa-numita paradă. Cum se va termina? Nu când. Cum se va termina, în opinia dumneavoastră?
Alexander Iskandarian: Este adevărat nu doar pentru Armenia, este adevărat pentru toate țările foste comuniste. În 2008, în Georgia, în 2020, în Nagorno-Karabah, noi, cei din Caucazul de Sud am înțeles foarte bine că nimeni nu va veni în regiunea noastră pentru a ne proteja sau pentru a ne ajuta, în mod serios, vreau să spun. Doar puterile regionale, vreau să spun, Turcia și Rusia. Această politică este foarte clară, logică, de înțeles. Caucazul de Sud, prin configurația sa, înseamnă trei țări aproximativ mici, înconjurate de trei puteri regionale, adică, Rusia, Turcia și Iran. Deci, trebuie să ne descurcăm cu ele, ceea ce este extrem de greu. Armenia încearcă să lucreze, ei îi spun complementar, dar eu numesc asta coșmar. Dar trebuie să comunicăm cu rușii și cu europenii, cu americanii, cu Iranul, în același timp, trebuie să facem asta. Supraviețuirea fizică a persoanelor care trăiesc în Nagorno-Karabah, aproximativ 120.000 de oameni, ceea ce este mult pentru națiunea armeană, deoarece toată populația Armeniei este de 3 milioane de oameni, aceştia supraviețuiesc datorită furnizărilor diverse făcute nu de armeni, ci de ruși. Trupele rusești de menținere a păcii sunt acolo. Deci, trebuie să avem cel puțin relații normale cu rușii. Nu este ușor pentru că, de obicei, Rusia gândește și ne spune: băieţi, sunteţi prea pro-occidentali, în Occident, de obicei auzim: băieți, sunteţi mai mult cu ruşii. Deci, ne situăm între aceste percepţii. Este o regulă a jocului, dacă nu vei face asta, ar putea fi o catastrofă umanitară. Mă întrebai cum va se va termina. Depinde de rezultatul războiului ucrainean. Doar de asta.
Cristina Cileacu: De războiul rusesc din Ucraina.
Alexander Iskandarian: Războiul rusesc în Ucraina, război în Ucraina, războiul ucrainean, nu contează. Chiar dacă ei îi spun din anummite motive operațiune specială, ce este special în asta chiar nu ştiu. Dar contează, pentru că depinde de războiul de acolo. Nu sunt sigur că se va termina în curând. Acest lucru are impact asupra întregului spațiu post-sovietic. Avem din ce în ce mai multe reacţii anti-Rusia, mă refer anti-regim, nu mă refer la oameni, în fiecare țară post-sovietică, în Georgia, în Ucraina clar, în statele baltice, dar şi în Belarus, în Azerbaijan, în Armenia, în Asia Centrală, avem chiar și în Rusia, în Rusia, oameni cărora nu le place să trăiască într-un astfel de regim, și unii dintre ei sunt acum în Erevan, în orașul meu. Ei spun că s-au relocat şi au venit în Armenia, Georgia etc.. Deci totul depinde de acest conflict sau de acest război.
Cristina Cileacu: Dle profesor Iskandarian, vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu.
Alexander Iskandarian: Mulțumesc foarte mult.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
