Friedrich Merz, viitorul cancelar german, a obținut sprijinul SPD și al Verzilor pentru planul creșterii cheltuielilor pentru apărare

Data publicării:
Friedrich Merz
Friedrich Merz / Sursa foto: Profimedia Images

În Germania, liderul CDU Friedrich Merz, viitorul cancelar, și-a asigurat sprijinul crucial al SPD și al Verzilor pentru planul masiv de împrumuturi de stat, în vederea impulsionării economiei și a creșterii cheltuielilor pentru apărare. Urmează votul în Parlament, săptămâna viitoare, scrie Reuters.

Merz, care va fi cancelarul Germaniei după încheierea negocierilor privind coaliția cu social-democrații (SPD) lui Olaf Scholz, a ajuns la un acord cu partidul Verzilor, care va susține astfel planul pentru crearea unui fond de până la 500 de miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură, precum și exceptarea cheltuielilor pentru apărare din calculul deficitului.

CDU și SPD aveau nevoie de susținerea Verzilor, pentru a-și asigura o majoritate de două treimi din totalul voturilor parlamentare, astfel încât să poată face modificările constituționale necesare. Scopul lui Merz este să obțină aprobarea măsurilor înainte de convocarea noului Parlament, de la 25 martie, moment de la care ele riscă să fie blocate de numărul mare de parlamentari de extremă stânga și extremă dreapta.

Vestea privind înțelegerea cu Verzii a dus la creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale din Zona Euro, a acțiunilor europene și a monedei euro. O altă sursă familiarizată cu subiectul a declarat că unele detalii sunt încă în stadiul de negociere. 

Potrivit Reuters, conservatorismul fiscal german, care a caracterizat ultimele decenii, a fost dat peste cap de schimbările radicale aduse de președintele american Donald Trump. În acest context, dar și pe fondul războiului, Merz, al cărui partid a câștigat alegerile parlamentare de luna trecută, a avertizat că o Rusie ostilă și o America nesigură ar putea lăsa Europa expusă.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”