Georgia ameninţă că dă în judecată BBC după un reportaj în care afirmă că protestatarii au fost atacaţi cu o armă chimică

Data actualizării: Data publicării:
protest in georgia
Protest în Georgia. Foto: Profimedia

Partidul de guvernământ din Georgia, Visul Georgian, a ameninţat luni că dă în judecată postul britanic BBC, după ce acesta a publicat un reportaj în care afirmă că forţele de ordine georgiene au folosit anul trecut o armă chimică pentru a dispersa protestele antiguvernamentale.

Într-o declaraţie difuzată luni, partidul Visul Georgian denunţă "afirmaţiile absurde şi false" ale postului BBC şi îl ameninţă pe acesta că "va acţiona pe toate căile legale disponibile" pentru a-l trage la răspundere.

Potrivit postului britanic - ameninţat cu instanţa într-un caz separat şi de preşedintele american Donald Trump pentru că i-a editat un discurs -, autorităţile georgiene ar fi folosit "o armă chimică ce datează din Primul Război Mondial", un gaz incapacitant denumit camit, care provoacă arsuri, tuse şi vărsături.

Serviciile de securitate georgiene au anunţat că au lansat o anchetă pentru a stabili "pe ce informaţii s-a bazat BBC" şi pentru a evalua "pertinenţa şi credibilitatea acestora", scrie Agerpres.

De partea sa, BBC se apără afirmând că reportajul său "include dovezi din mai multe surse, atât din interiorul, cât şi din afara ţării", inclusiv "mărturii directe ale protestatarilor, ale mai multor denunţători, experţi ai ONU şi georgieni, precum şi un studiu medical şi documente şi rapoarte scrise".

Opoziţia georgiană, susţinută de Bruxelles, de state vest-europene şi de fosta administraţie a preşedintelui american Joe Biden, desfăşoară cu regularitate proteste de stradă, unele violente, şi nu recunoaşte rezultatul alegerilor legislative desfăşurate în urmă cu un an şi câştigate de partidul Visul Georgian al premierului Irakli Kobahidze. Acesta din urmă acuză opoziţia şi UE că urmăresc să-l înlăture de la putere pentru a putea deschide în Georgia un al doilea front împotriva Rusiei.

Protestele s-au intensificat de la sfârşitul anului trecut în urma suspendării de către guvernul de la Tbilisi a procesului de aderare la UE, proces ce fusese deja îngheţat de Comisia Europeană, care a acuzat guvernul lui Kobahidze de autoritarism şi apropiere de Rusia, după ce Georgia a adoptat o serie de legi criticate de Occident, printre care una anti-LGBT şi o alta care obligă ONG-urile să îşi dezvăluie finanţările primite din străinătate.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Brian Hickerson, iubitul lui Hayden Panettiere, încătușat după o altercație într-un bar: „Poliția a scurs...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...