Greșeala jenantă făcută de BBC care a dus la anularea unui interviu cu Boris Johnson

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0352933595
Fostul premier britanic, Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

BBC a anulat un interviu în prime-time cu fostul premier britanic Boris Johnson, după ce una dintre cele mai cunoscute prezentatoare ale sale i-a trimis din greşeală notiţele pregătite pentru întrebările ei, informează Reuters, preluată de news.ro.

Laura Kuenssberg, fost editor politic al BBC şi acum gazda principalului său program de ştiri de duminică dimineaţa, a declarat că i-a trimis din greşeală lui Johnson notiţele „într-un mesaj destinat echipei sale”, iar acest lucru a însemnat că interviul a trebuit să fie anulat.

„Este foarte frustrant şi nu are rost să pretindem că este altceva decât jenant şi dezamăgitor, deoarece există o mulţime de întrebări importante care trebuie puse”, a declarat Kuenssberg pe X. „Dar lăsând feţele roşii deoparte, onestitatea este cea mai bună politică”, a adăugat ea.

În calitate de radiodifuzor public, BBC face obiectul unei examinări minuţioase cu privire la modul în care tratează politicienii, corespondenţii politici principali fiind adesea acuzaţi pe reţelele sociale că favorizează un partid în detrimentul celuilalt.

Interviul urma să fie difuzat joi seara şi fusese anunţat ca primul interviu TV important al lui Johnson pentru a-şi promova memoriile. Se aştepta ca Johnson să discute despre gestionarea de către guvernul său a pandemiei de COVID şi despre petrecerile din Downing Street care au contribuit la sfârşitul mandatului său de prim-ministru.

Johnson, care a fost prim-ministru din 2019 până în 2022, îşi va publica memoriile, intitulate „Unleashed”, pe 10 octombrie. Un purtător de cuvânt al BBC a declarat că greşeala a făcut interviul „nesustenabil”, iar BBC şi echipa lui Johnson au convenit să îl anuleze.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Prof. Loredana Pădurean, despre întâlnirea cu Oprah Winfrey: „Mi-a spus că arăt ca o regină”. Poveștile spuse...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...