Hamas susţine că are dreptul legitim de a fi înarmată. „Orice negociere trebuie să pornească de la acest lucru”

Data publicării:
Hamas
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Hamas are „dreptul legitim” de a fi înarmată şi orice propunere făcută pentru aplicarea următoarelor faze ale armistiţiului în Fâşia Gaza va trebui să respecte acest lucru, a declarat duminică liderul Hamas în teritoriul palestinian, Khalil al-Hayya, relatează AFP.

„Rezistenţa şi armele sale sunt un drept legitim garantat de legea internaţională şi sunt legate de crearea unui stat palestinian”, a declarat Khalil al-Hayya la televiziunea Al-Aqsa, a mişcării islamiste palestiniene, scrie Agerpres.

„Suntem gata să studiem orice propunere care menţine acest drept, garantând crearea unui stat palestinian”, a adăugat el.

În urma puternicelor presiuni americane, un armistiţiu a intrat în vigoare pe 10 octombrie în Fâşia Gaza, la puţin peste doi ani de la începutul războiului declanşat de un atac fără precedent al Hamas pe 7 octombrie 2023, în Israel.

„Nu există niciun viitor pentru Hamas în Fâşia Gaza, vor fi dezarmaţi”, a reafirmat joi o purtătoare de cuvânt a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, după o propunere a mişcării islamiste palestiniene a unei simple „îngheţări” a arsenalului său.

Acordul de încetare a focului, menit să ducă în final la încheierea războiului şi la reconstrucţia Gaza, a permis deja o retragere parţială a trupelor israeliene din Fâşia Gaza, precum şi schimburi între ostaticii israelieni şi deţinuţii palestinieni încarceraţi de Israel.

Israelul aşteaptă repatrierea ultimului cadavru al unui ostatic din Gaza înainte de a începe negocierile privind a doua fază a acordului.

Aceasta prevede dezarmarea Hamas, retragerea progresivă a armatei israeliene din întreg teritoriul, instituirea unei autorităţi de tranziţie şi desfăşurarea unei forţe internaţionale.

Khalil al-Hayya a confirmat, în plus, duminică, faptul că responsabilul pentru producţia de arme a grupului a fost ucis în ajun într-o lovitură israeliană în teritoriul palestinian.

„Poporul palestinian traversează în prezent o perioadă dificilă şi suferă enorm (...) din cauza martiriului a peste 70.000 de persoane, dintre care ultimii sunt comandantul Raed Saad şi însoţitorii săi”, a spus al-Hayya.

Israelul a anunţat sâmbătă uciderea lui Raed Saad, descriindu-l drept „unul dintre arhitecţii” atacului Hamas de la 7 octombrie 2023 în Israel care a declanşat războiul din Gaza, precizând că el conducea cartierul general al producţiei de arme al aripii militare a Hamas.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță