Foto În urmă cu 50 de ani, o partidă de șah maraton devenea simbol al Războiului Rece

În 1972, timp de aproape două luni, americanul Bobby Fischer și rusul Boris Spasski s-au confruntat în cadrul Campionatului Mondial de Șah. A fost un meci care a rămas în istorie. În plin Război Rece între SUA și URSS, această competiție a fost, în primul rând, ocazia de care cele două superputeri au vrut să profite pentru a obține un avantaj psihologic una în fața celeilalte.

Partida secolului, pe teren neutru

Partida de șah dintre Bobby Fischer și Boris Spasski a avut loc la Reykjavik, în Islanda. Era vara anului 1972, în plin Război Rece - o perioadă de tensiune geopolitică între Statele Unite și aliații săi, pe de o parte, și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) și statele sale satelit care formau blocul estic, pe de altă parte. Acest conflict a început la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și s-a încheiat odată cu prăbușirea blocului sovietic, între 1989 și 1991, dar în 1972, tensiunile dintre cele două părți au cunoscut o perioadă de relativă acalmie. Și, pentru prima dată din 1946, finala Campionatului Mondial de Șah nu a mai fost între doi sovietici, ci între un american, Bobby Fischer, și un rus, Boris Spasski. Promitea să fie o mare bătălie alimentată de contextul discordiei politice. De aceea a fost ales un teren neutru. Locul de desfășurare a fost Centrul Sportiv Reykjavik din Islanda.

Bobby Fischer și Boris Spaaski, două caractere opuse

Ambele echipe și-au trimis cei mai buni jucători pentru ceea ce avea să devină „partida secolului”. Pe de o parte, Bobby Fischer, în vârstă de 29 de ani, de opt ori campion al SUA, care fusese foarte critic la adresa jucătorilor de șah ruși. Înzestrat cu o energie debordantă și cu o dorință feroce de a învinge, câștigase 101 din cele 120 de partide jucate în ultimii cinci ani. Mare maestru la vârsta de numai 15 ani, talentatul jucător de șah avea încredere doar în el însuși. Avea foarte puțini prieteni și nici nu dorea să-și facă.

De partea cealaltă, Boris Spasski, 35 de ani. Ajuns campion mondial de șah în 1969, părea de neatins. Era descris ca un om de caracter, modest, cumsecade, amabil, iar adversarii îi lăudau calmul. Devenit maestru internațional la 16 ani, era singurul care îl putea reduce la tăcere pe rebelul Bobby Fischer.

Bobby Fischer revine în arenă la insistențele lui Henry Kissinger

Partida a început la 11 iulie 1972, în fața a 2.500 de spectatori și a 50 de milioane de telespectatori din întreaga lume. Cei doi jucători s-au testat reciproc în prima partidă, dar două greșeli ale americanului i-au permis lui Spasski să preia conducerea. Umilit, Bobby Fischer nu s-a mai prezentat la al doilea meci și a pierdut prin neprezentare.

A fost nevoie de intervenția lui Henry Kissinger, consilier al președintelui Richard Nixon, pentru ca Fisher să revină la atac. Marele maestru american a acceptat să continue, dar a pus o condiție: fără public și fără camere de luat vederi. Câștigă acest al treilea joc, apoi urmează o remiză și se trece în runda a 5-a. Cei doi protagoniști sunt la egalitate. Iar această confruntare umăr la umăr a durat până la partida 21.

Lovitură de trăsnet pentru Moscova, sfârșit de carieră pentru Fischer

Spasski a renunțat în cele din urmă, după două luni de confruntare acerbă. La 1 septembrie, rusul și-a pierdut titlul mondial. A fost o lovitură de trăsnet ce a marcat sfârșitul hegemoniei rusești în șah. A fost, de asemenea, începutul unei depresii pentru Spasski.
Interzis apoi de propria țară, s-a căsătorit în 1976 cu Marina Stcherbatcheff, o franțuzoaică de origine rusă, și s-a stabilit la Paris.

Pentru Bobby Fischer, această victorie a marcat sfârșitul carierei sale. În 1975, a refuzat să își apere titlul împotriva lui Anatoli Karpov și a pierdut titlul de campion mondial. Dar geniul său a permis Americii să obțină un avantaj moral în fața URSS în Războiul Rece. A fost cea mai mare victorie din cariera lui Boris Fischer, care a devenit tot mai controversat din cauza pozițiilor sale radicale și excentrice la adresa evreilor (deși el însuși era evreu) și a Statelor Unite.

Ce s-a întâmplat în 1992, la partida de „revanșă”

În 1992, la finalul Războiului Rece, cei doi jucători s-au întâlnit din nou pentru o revanșă, la Belgrad, în
Iugoslavia supusă unui embargo, ceea ce a dat naștere unui nou scandal avându-l în centru pe Boris Fischer. Americanul a câștigat însă din nou.

Bobby Fischer a murit în 2008, chiar la Reykjavik, unde câștigase împotriva lui Boris Spasski. Acolo a trăit în ultimii ani ai vieții, după ce renunțase la cetățenia americană și o ceruse pe cea islandeză. Boris Spasski trăiește, dar a avut probleme de sănătate în ultimii ani care l-au imobilizat.

Partida lor istorică a tentat, evident, și Hollywoodul. În 2015, Tobey Maguire l-a întruchipat pe Bobby Fischer, iar Liev Schreiber pe Boris Spasski în filmul „Sacrificiul pionului” (Pawn Sacrifice).

Editor : Luana Pavaluca