„Afacerea Von Neumann”: Pariorii din spatele unuia dintre cele mai stranii cazuri de trișare din istoria șahului au fost demascați

Era modernă a metodelor de trișat la șah a început în iulie 1993, atunci când un bărbat s-a înscris în Openul Mondial organizat la Philadelphia folosind numele unuia dintre cei mai importanți matematicieni din istorie, John von Neumann. Adevăratul cercetător de origine austro-ungară a murit în 1957, însă falsul Von Neumann a obținut o remiză într-un meci contra unui mare maestru la șah, fugind apoi înainte ca cineva să își poată da seama cine era cu adevărat și de ce părea să aibă un aparat suspect care bâzâia în buzunar.

Un editorialist al ziarului Boston Globe a catalogat incidentul, la acea vreme, drept „unul dintre cele mai stranii cazuri de trișare din istoria șahului”. Site-ul Chess.com descrie incidentul „Von Neumann” drept primul posibil caz de trișare folosind un calculator.

Incidentul a avut loc cu decenii înainte ca unii șahiști profesioniști să fie expulzați din turnee pentru că au trișat folosind telefoanele mobile sau acuzați că au folosit jucării sexuale ca să trișeze, precum în cazul lui Hans Niemann.

S-a întâmplat cu câțiva ani înainte ca Garry Kasparov să fie înfrânt de supercalculatorul Deep Blue al IBM, într-o eră în care oamenii încă își imaginau că vor putea ține pasul cu roboții.

Identitatea bărbatului care s-a prezentat în turneul din 1993 cu un nume fals și purtând o perucă cu dread-uri a rămas, până de curând, unul dintre cele mai vechi mistere din lumea șahului, potrivit revistei Wired.

Supercalculatoare, butoane în pantofi și cutii care vibrează

Cu toate că s-au cunoscut jucând șah, adevărata pasiune a lui Rob Reitzen și John Wayne o reprezentau jocurile de noroc – mai ales când erau introduse și niște dispozitive de înaltă tehnologie.

Reitzen, un savant dislexic care își câștiga existența dezvoltând dispozitive inteligente portabile, a folosit un microprocesor Zilog Z80 de mărimea unui pachet de cărți de joc pentru a descoperi toate combinațiile posibile în jocul de blackjack. Apoi, a creat un dispozitiv similar cu care a făcut același lucru pentru jocul de poker.

Pentru un timp, Reitzen și Wayne au folosit o cameră de filmat mică ascunsă în catarama curelei jucătorului. Afară, într-un camion cu o antenă atașată, colegii lui puteau vedea imaginile transmise de cameră pentru a-și da seama ce cărți avea dealerul.

Profiturile pe care le-au obținut în acest fel au dat înlăturat orice rețineri de natură etică ar fi avut cei doi legate de tehnicile pe care le foloseau ca să câștige.

Din moment ce astfel de dispozitive erau interzise în cazinouri, ele trebuiau ascunse foarte bine. Reitzen și jucătorii lui trimiteau informații către calculatoare folosind butoane construite în interiorul pantofilor și primeau răspunsul cu ajutorul unei cutii care vibra, ascunsă în zona inghinală.

„Tatăl teoriei jocurilor” a venit să joace șah

În timp ce Wayne purta unul dintre procesoarele lor de blackjack, modificate pentru a putea comunica cu partenerul său, Reitzen se afla în camera de hotel în fața mai multor monitoare care rulau programul său de șah improvizat.

Când Wayne și-a trecut numele pe formularul de înregistrare în turneu, un oficial l-a întrebat: John von Neumann, „ca pe tatăl teoriei jocurilor?” Când Wayne a confirmat, oficialul a fost surprins, însă l-a lăsat să participe.

Pentru un programator din anii ‘90, șahul era o provocare mai ușoară decât pokerul, domeniul în care Reitzen și Wayne erau specializați.

Pokerul este plin de incertitudini, necesitând presupuneri și blufuri. Există mai multe variații într-un joc de Texas Hold’em fără limită decât există atomi în Univers.

Tehnologia calculatoarelor programate să joace jocuri era abia la început. Cu câțiva ani înainte, Garry Kasparov, cel mai bun șahist la acea vreme, învinsese fără probleme o versiune mai rudimentară a Deep Blue.

„Von Neumann” reușește surpriza turneului

Din echipa de pariori a lui Reitzen făceau parte și un programator care studiase la MIT și un profesor de matematică.

Jucătorii aveau la dispoziție două ore pentru a face primele lor 40 de mutări, durata totală a fiecărui joc fiind de maxim șase ore. Întrucât Wayne trebuia să transmită mutarea făcută de adversarul său, Helgi Olafsson, cu ajutorul butonului din pantof și să aștepte să primească un răspuns conform calculelor programului lui Reitzen, întreg procesul dura prea mult.

Cât timp aștepta răspunsul, Wayne se uita pe tavan în timp ce minutele se scurgeau în liniște. Acest lucru l-a enervat pe Olafsson, care a făcut o greșeală. Dar, câteva mutări mai târziu, mașinăria lui Reitzen a pierdut semnalul.

Wayne a așteptat mult timp să primească următoarea indicație, însă nu a mai simțit nicio vibrație. Neavând alte opțiuni, Wayne a trebuit să joace restul meciului de unul singur. Într-un final, Olafsson i-a oferit remiza.

„Von Neumann” reușise surpriza turneului – a terminat la egalitate cu un jucător de clasă mondială. „Eram sigur că joc contra unui amator total”, le-a spus Olafsson jurnaliștilor. „Nu avea nicio idee despre joc și am crezut că este drogat. Îi lua prea mult timp să răspundă la mutări evidente și era foarte straniu.”

Wayne a fost nevoit să se retragă în următoarele două meciuri, după ce comunicațiile au fost din nou întrerupte.

„Soția mea va naște”

În următoarele zile, Wayne a câștigat câteva jocuri, a rămas fără timp în altele și a început să atragă un grup mare de spectatori curioși. Toată lumea voia să îl vadă pe misteriosul rastafarian cu un stil de joc somnolent care apăruse de nicăieri și obținuse o remiză în fața unui maestru la șah.

Wayne părea că va câștiga o sumă destul de mare de bani pentru un jucător fără rating. Atunci, unul dintre organizatorii turneului l-a abordat, cerându-i un act de identitate, după ce au apărut mai multe plângeri legate de stilul său de joc.

„Nu pot”, a spus Wayne, după ce organizatorul i-a cerut să îi ofere explicații directorului turneului. „Soția mea va naște.” Wayne a plecat în grabă fără să mai răspundă la vreo întrebare.

Când Wayne s-a întors ca să ceară banii pentru victoriile obținute, organizatorii i-au cerut să mai joace un meci pe loc ca să demonstreze că nu este ajutat din exterior.

Wayne a refuzat, acuzându-i pe organizatori de rasism, și a plecat. Scurta și strania carieră de șahist a lui John von Neumann II tocmai ce se încheiase.

Rolul jucat de Reitzen și Wayne în „afacerea Von Neumann”, care a ajuns chiar și subiect de știri la acea vreme, nu a fost niciodată dezvăluit public.

Reitzen a ajuns să dezvolte unii din primii roboți de poker, câștigând chiar un loc în Blackjack Hall of Fame, un fel de Oscar secret pentru pariorii profesioniști. Wayne a murit de cancer în 2018.

„Dacă calculatoarele vor deveni destul de puternice ca să îi ajute cu adevărat pe jucătorii de top, păzea!” scria revista Inside Chess în 1993, după scandalul provocat de Reitzen și Wayne.

Editor : Raul Nețoiu