Încă o țară a adoptat legea care autorizează custodia comună asupra animalelor de companie după divorț

Data actualizării: Data publicării:
femeie si barbat cu un catel
Foto: Profimedia

Nu vor mai exista dispute între foşti parteneri de viaţă pentru a stabili căruia dintre ei îi va reveni câinele sau pisica familiei: o lege aprobată de Parlamentul brazilian le va permite cuplurilor care se despart să partajeze custodia animalului lor de companie, informează AFP.

Această măsură reflectă importanţa pe care brazilienii o acordă animalelor lor domestice, notează AFP, citată de Agerpres.

Noua lege prevede că, dacă un cuplu se desparte fără să ajungă la un acord în privinţa animalului său de companie, „atunci un judecător va stabili regimul de custodie partajată şi împărţirea cheltuielilor de întreţinere a animalului în mod echilibrat între părţi”, potrivit textului de lege, consultat miercuri de jurnaliştii de la AFP.

Pentru ca legea să se aplice, animalul trebuie să îşi fi petrecut cea mai mare parte a vieţii alături de cuplul său de proprietari. Custodia comună nu va fi acordată în cazul unor antecedente judiciare sau al unui risc de violenţă domestică.

Pentru a-şi justifica decizia, parlamentarii brazilieni au menţionat creşterea numărului de litigii privind custodia animalelor de companie, precum şi „schimbările survenite pe parcursul ultimelor decenii în societatea” din această ţară.

Cuplurile braziliene au în prezent mai puţini copii şi întreţin relaţii mai degrabă strânse cu animalele lor, „considerate adeseori ca adevăraţi membri ai familiei”, au explicat ei.

Legea va trebui să fie promulgată de preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva.

Acest politician de stânga, în vârstă de 80 de ani, a glumit recent pe seama datoriilor acumulate de brazilieni din cauza îngrijirilor acordate animalelor lor de companie.

„Trebuie să îi speli o dată pe săptămână, să îi duci la veterinar. Şi toate aceste costuri nu fac decât să crească, este vorba despre luarea ca ostatic a salariului nostru, ne dăm seama de asta abia la sfârşit de lună”, a declarat preşedintele brazilian.

În Brazilia, o ţară cu o populaţie de 213 milioane de locuitori, trăiesc aproximativ 160 de milioane de animale de companie, în principal câini, potrivit datelor publicate de Institutul Pet Brasil, care reprezintă mai multe companii din sectorul îngrijirilor acordate animalelor de companie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...