Institutul Nobel susține că numele câștigătoarei premiului pentru Pace a fost dezvăluit „ilegal” înainte de anunțul oficial

Data actualizării: Data publicării:
Maria Corina Machado
Maria Corina Machado. Sursa foto: Profimedia Images

Institutul Nobel a confirmat vineri că numele câştigătoarei Premiului Nobel pentru Pace din 2025, opozanta venezueleană Maria Corina Machado, a fost într-adevăr comunicat „ilegal” înaintea anunţului oficial, relatează AFP, potrivit Agerpres. Institutul precizează că implicarea unui actor statal nu este exclusă, deşi nu a reuşit să identifice autorul.

În noaptea de 9 spre 10 octombrie, ziua anunţului, şansele ca Maria Corina Machado să câştige premiul au crescut de la 3,75% la aproape 73% în numai câteva ore pe platforma de pariuri predictive Polymarket, deşi niciun expert sau instituţie media nu o menţionaseră pe opozanta venezueleană printre favoriţii la Nobel.

Prin urmare, Institutul Nobel a decis să lanseze o anchetă internă. „Putem afirma cu certitudine că anumiţi actori au reuşit să obţină ilegal informaţii despre decizia comitetului Nobel”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Institutului Nobel, Erik Aasheim.

„Investigaţiile noastre nu au permis clarificarea modalităţilor în care au fost obţinută informaţia, nici identitatea persoanei sau a entităţii care a obţinut-o, sau dacă a fost vorba despre un actor privat ori statal”, a menţionat acelaşi purtător de cuvânt.

Institutul mai afirmă că a identificat vulnerabilităţi în sistemul său IT şi a implementat măsuri corective.

„Nu este absurd să luăm în considerare un actor statal”, a declarat publicaţiei Verdens Gang (VG) directorul Institutului Nobel, Kristian Berg Harpviken.

Exclusă de la alegerile prezidenţiale desfăşurate în Venezuela în 2024, Maria Corina Machado a primit premiul ca o recompensă „pentru munca sa neobosită în sprijinul drepturilor democratice ale poporului venezuelean şi pentru lupta sa pentru o tranziţie justă şi paşnică de la dictatură la democraţie”.

Ea i-a dedicat premiul preşedintelui american Donald Trump, care a dorit foarte mult să primească el Nobelul pentru Pace. Opozanta venezueleană i-a înmânat medalia premiului la Casa Albă în urmă cu două săptămâni. Dar comitetul Nobel a amintit apoi că acest premiu nu este transmisibil.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...