Iranul amenință cu un răspuns „zdrobitor” dacă Trump va relua atacurile: „Ne-am reconstruit forțele armate”

Data actualizării: Data publicării:
ZTE4MTM0MDZiNTI4MWY2NTM3MzY0ZGI5ZTdjZGRlZg==.thumb
Imagine cu caracter ilustrativ: Profimedia

Principalul negociator iranian, preşedintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a amenințat sâmbătă cu un răspuns „zdrobitor” în cazul în care Statele Unite vor relua războiul împotriva Iranului. Acesta susține că ţara sa şi-a „reconstruit” forţele armate pe durata armistiţiului în vigoare din 8 aprilie.

„Forţele noastre armate s-au reconstruit în timpul perioadei de încetare a focului, astfel încât, dacă Trump comite un alt act nesăbuit şi relansează războiul, (consecinţele) vor fi cu siguranţă mult mai zdrobitoare şi mai amare pentru Statele Unite decât în prima zi a războiului”, a declarat el pe reţelele sociale.

Potrivit Reuters, Ghalibaf s-a întâlnit sâmbătă la Teheran cu şefului armatei pakistaneze, Asim Munir, căruia i-a spus că Statele Unite nu sunt oneste în negocierile pentru încetarea conflictului, iar Iranul nu va face compromisuri în ceea ce priveşte drepturile sale naţionale, a relatat televiziunea de stat.

O iniţiativă regională de mediere condusă de Pakistan vizează reducerea diferendelor dintre Iran şi SUA după săptămâni de război care au dus la închiderea strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă vitală pentru majoritatea navelor, ceea ce a perturbat pieţele energetice globale.

Presa de stat iraniană a relatat că Munir s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Masoud Pezeshkian în prezenţa ministrului de externe Abbas Araghchi, cu care a avut două întâlniri, înainte de a pleca. Discuţiile s-ar fi concentrat pe un document în 14 puncte propus de Iran, pe care îl consideră cadrul principal al discuţiilor, precum şi pe mesajele schimbate între cele două părţi.

Ghalibaf a declarat că Iranul îşi va urmări „drepturile legitime”, atât pe câmpul de luptă, cât şi prin diplomaţie, dar a adăugat că nu poate avea încredere într-o „parte care nu are deloc onestitate”, o acuzaţie pe care Iranul a formulat-o de mai multe ori în trecut la adresa SUA.

Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite au înregistrat unele progrese în direcţia unui acord, dar că sunt necesare eforturi suplimentare, în timp ce Ministerul de Externe al Iranului a afirmat că dezacordurile rămân profunde şi semnificative.

În ciuda săptămânilor de conflict, Iranul şi-a păstrat stocul de uraniu îmbogăţit la un nivel apropiat de cel necesar pentru fabricarea unei arme, precum şi capacităţile în materie de rachete, drone şi forţe aliate pe care Statele Unite şi Israelul spun că intenţionează să le limiteze.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță