Joe Biden discută cu Xi Jinping. La ultima conversație, președintele chinez i-a spus două proverbe

Data actualizării: Data publicării:
joe biden vorbeste prin videoconferinta cu xi jinping
Joe Biden și Xi Jinping au vorbit ultima dată în martie, tema principală fiind invazia Rusiei în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Președintele SUA Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping discută joi, prin videoconferință, în contextul escaladării tensiunilor dintre cele două state. 

Casa Albă a declarat că apelul a început la 8:33 a.m (12:33 GMT), iar oficialii americani au spus că va avea o agendă largă, inclusiv discuții despre invazia Rusiei în Ucraina, pe care China încă nu a condamnat-o, scrie Reuters.

Biden și Xi au discutat despre războiul din Ucraina și la ultimul apel care a avut loc în luna martie. Atunci, președintele Chinei i-a spus omologului său american că e nevoie de „dialog și negocieri care să producă rezultate și să ducă la pace”. Pe această temă, Xi Jinping i-a spus lui Joe Biden și două proverbe chinezești, potrivit comunicatului de presă dat de administrația de la Beijing: „E nevoie de două mâini ca să aplauzi” și „Cine a legat clopotul de tigru, acela trebuie să îl dea jos”.

În ultimele săptămâni, tensiunile dintre SUA și China au crescut, în special din cauza Taiwanului. China şi-a declarat miercuri opoziţia fermă faţă de o potenţială vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, şi a avertizat că Washingtonul ar trebui să îşi asume „toate consecinţele”. Între timp, la Washington, oficiali din administrația Biden încearcă să o convingă pe Pelosi de riscurile unei astfel de vizite.

Potrivit Reuters, care citează surse din adminsitrația Biden, discuția dintre cei doi lideri este cea mai bună modalitate de a reduce tensiunile din Taiwan.

În afară de Taiwan și Ucraina, cei doi lideri mondiali ar mai putea discuta despre competiția dintre cele două țări, a spus consilierul pe securitate națională de la Casa Albă, John Kirby, marți, într-o discuție cu reporterii.

John Kirby a mai precizat că nu este de așteptat o decizie din partea lui Joe Biden dacă să ridice sau nu tarifele impuse mărfurilor chinezești înainte de această convorbire. Biden și echipa lui dezbat dacă să ridice o parte din aceste tarife, ca modalitate de a impulsiona economia SUA. De aceea, Kirby a exprimat îndoieli că tarifele comerciale vor fi un subiect important în cadrul convorbirii.

John Kirby a spus, de asemenea, că sunt „chestiuni tensionate în această relație”, dar sunt și domenii unde cooperarea este posibilă, cum ar fi schimbările climatice.

Joe Biden vrea să se asigure că liniile de comunicare cu partea chineză rămân deschise, a mai precizat consilierul de la Casa Albă.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare s-a modificat în octombrie. Cine va munci mai mult înainte să se pensioneze?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...