Ken Endo: Chiar dacă SUA ar avea un președinte democrat după Trump, va fi o schimbare minoră. Ar fi ca o președinție Biden cu minus
Europa şi Japonia, două lumi aparent îndepărtate, au multe în comun. Sunt aliaţi ai SUA care analizează declinul hegemoniei americane şi observă ascensiunea unui bloc ostil condus de China şi Rusia. Cele două puteri ştiu însă că America nu trebuie abandonată, ci reancorată pe direcţia corectă. Ken Endo, profesor de politică internaţionala la Universitatea din Tokyo ne explică această teorie.
Cristina Cileacu: Ken Endo, profesor de politică internațională la Universitatea din Tokyo, bine ați venit la Pașaport diplomatic, pentru a doua oară.
Ken Endo: Vă mulțumesc pentru invitație.
Luptă pentru supremația globală
Cristina Cileacu: Domnule profesor, rareori avem ocazia să vorbim cu experți din Asia, mai ales din Japonia. Și din moment ce înregistrăm acest interviu înainte de întâlnirea pe care președintele Donald Trump o va avea la Beijing cu președintele Chinei, Xi Jinping, aș dori să vorbim împreună despre așteptările pe care atât din Asia, cât și din Europa, deoarece cunoașteți foarte bine Europa, le-ar putea avea de la acest summit?
Ken Endo: În primul rând, trebuie să punem acest summit în context. Anul trecut, în această perioadă, Trump a impus multe tarife asupra Chinei, și, practic, au ricoșat. China a pus metalele rare pe agendă și a constrâns Statele Unite, astfel încât Statele Unite au trebuit să se retragă. Și acesta este, într-un sens, un fel de turneu de reparații pentru Trump. Și atunci, probabil, v-ați aștepta să obțineți un fel de concesii care să-l favorizeze pe Trump, care are de înfruntat alegerile intermediare. Americanii au niște așteptări. China are, de asemenea, unele așteptări, pentru ca ei să poată fi văzuți ca o putere mondială decentă, care să aibă un fel de guvernare comună cu Statele Unite. Și acest summit a exemplificat acest tip de nouă eră. Țările înconjurătoare au îndoieli cu privire la acest summit, deoarece, peste aceste țări periferice, țările vecine, China și Statele Unite ar putea ajunge la un acord care să fie în detrimentul propriilor lor interese. Un alt context vine din războiul din Iran. Din punctul meu de vedere, nu merge bine pentru Statele Unite. Nu au atins niciunul dintre obiectivele presupuse, cum ar fi democratizarea, schimbarea regimului, de-nuclearizarea. Și apoi s-a încheiat cu creșterea puterii iraniene asupra Strâmtorii Ormuz, care afectează toată lumea, inclusiv Japonia, Coreea, China, de asemenea. Acum, Statele Unite a cerut Chinei să ajute la medierea cu Iranul. Statele Unite par să îi ceară să nu facă ceva, cum ar fi să nu furnizeze tehnologii militare satelitare. Într-un anumit sens, Statele Unite se află în poziția de solicitant, de a cere ceva Chinei, asta face ca Statele Unite să fie într-o poziție diplomatică inferioară. Și acesta este momentul în care președintele Statelor Unite se îndreaptă spre Beijing. Ne întrebăm ce fel de rezultat ar putea rezulta din această postură. În schimb, Statele Unite ar putea fi nevoite să accepte unele concesii. Pe această temă, exact punctul pe care China îl dorește, cum ar fi Taiwan. Personal, cred că am două puncte de analizat. Unul este dacă Statele Unite vor susține formula chineză prin care Statele Unite s-ar opune independenței Taiwan, în al doilea rând, știți că SUA vinde multe arme Taiwanului, iar China vrea să fie consultată cu privire la aceste vânzări, înainte ca Statele Unite să decidă. Și dacă dl. Trump îl consultă pe domnul Xi Jinping despre vânzările de arme către Taiwan, asta ar putea deveni un fel de precedent, lucru care este o chestiune periculoasă, pentru că ar putea constrânge Statele Unite, în viitor, să vândă arme Taiwanului.
Hegemonia americană, în declin
Cristina Cileacu: Dacă Statele Unite vor trece la această concesie față de China, mai putem spune că Statele Unite sunt cea mai mare putere din lume?
Ken Endo: Cred că puterea militară pe care o comandă Statele Unite este de neegalat pentru nimeni, inclusiv China. Dar asta nu înseamnă neapărat că puterea militară se traduce într-un fel de dominație sau influență. Da, dacă te uiți la Iran, de exemplu, Statele Unite nu au succes în impunerea preferințelor lor asupra Iranului. Puterea militară nu este totul. Cred că, în multe privințe, Pax Americana, hegemonia americană, se încheie acum. Din vremea Greciei Antice, conceptul de hegemonie înseamnă puterea de a conduce. Cred că această putere de a conduce din partea Statelor Unite este acum înlocuită de puterea de a perturba. Și este o schimbare istorică faptul că cea mai puternică putere militară devine puterea care perturbă și nu care conduce întregul glob. Acesta este un fel de fază istorică, în ceea ce privește structura puterii. Statele Unite nu mai sunt un hegemon global. Asta este punctul meu de vedere.
Diplomația orgoliului și falsei modestii
Cristina Cileacu: Dar, din nou, îl avem pe președintele Trump. El este un perturbator. El creează toată această perturbare, dar, ca personalitate, știm că lui Donald Trump nu-i place să piardă. Credeți că propria sa personalitate, Donald Trump fiind Donald Trump, va conta în această întâlnire cu Xi Jinping, va fi Xi Jinping, care este mult mai calculat, cineva care are un plan pe termen foarte lung?
Ken Endo: Corect, cred că personalitatea funcționează în sensul că dl. Trump iubește gloria. China este foarte bună în întâmpinarea acelor oaspeți străini cu anumite sentimente glorioase.
Cristina Cileacu: Se preface că este modestă.
Ken Endo: Exact. Și atunci cred că Trump s-ar simți mai bine și ar simți că acești doi lideri mondiali de top controlează întreaga lume. Apoi, vrea să fie văzut ca gestionând evenimentele globale împreună cu dl. Xi Jinping. Deci ego-ul său funcționează în acest fel. Și asta ar putea produce un rezultat, poate în ochii lui, ochii dlui. Trump, un rezultat bun, poate că mai puțin bun pentru țările vecine. Aceasta este îngrijorarea noastră.
Doi lideri care vor să controleze lumea
Cristina Cileacu: Dacă Donald Trump și Xi Jinping vor încheia o înțelegere, din nou, înregistrăm acest interviu înainte de întâlnirea dintre cei doi președinți, restul dintre noi vom fi, să zicem, dominați de două puteri sau poate lumea va fi mult mai fragmentată după acest acord. La ce să ne așteptăm?
Ken Endo: Acum ne confruntăm cu sfârșitul hegemoniei americane. Și în sensul relativ, China arată ca o putere decentă, cu o putere productivă și militară la îndemână. În ciuda faptului că însăși natura regimului chinez nu s-a schimbat, este brutal, la fel de brutal ca Iranul sau Coreea de Nord, poate Coreea de Nord este o exagerare, dar este precum Iranul. Și cred că cei doi lideri vor să fie văzuți ca gestionând globul, dar ambelor țări le-ar lipsi puterea de a convinge toate celelalte țări, deoarece nu au dreptate în sine.
SUA trebuie angajate, nu abandonate
Cristina Cileacu: Deci, ce ar trebui să facem noi restul este să creăm mai multe alianțe între noi, dar să avem totuși o relație cu fiecare dintre aceste mari puteri?
Ken Endo: Pur și simplu să nu urmăm puterea militară. Statul de drept, libertatea, egalitatea, în special egalitatea în temeiul legii, acestea sunt valorile pe care nu trebuie să le uităm. Și Statele Unite, am o perspectivă cu privire la politica lor în viitor, dar schimbă mereu pozițiile, pivotând de la una la alta. Nu ar trebui să abandonăm Statele Unite, trebuie să încercăm să-i atragem pe americani în direcția cea bună. Să-i angajăm astfel încât să iasă din acest lung război și astfel încât să poată devia, să-și redirecționeze resursele către setul de chestiuni corecte precum Ucraina, sau China sau Taiwan.
Epoca asimetriei schimbă puterea militară
Cristina Cileacu: În lumea noastră, așa cum ați menționat, puterea militară contează încă, dar dacă ne uităm la războiul din Iran, poate că nu contează la fel de mult. Să considerăm că acum influența contează mai mult decât puterea militară dacă folosim acest exemplu al războiului din Iran? Dar, de asemenea, să luăm în considerare și situația actuală din Ucraina, în care vedem că Ucraina împinge Rusia înapoi, mai ales cu ajutorul tehnologiei.
Ken Endo: Aș numi această postură, în contextul epocii asimetriei, tot asimetrie. Pentru că, în privința puterii militare, SUA sau Rusia prevalează, dar Ucraina luptă atât de bine, în ciuda decalajului dintre mărime, personal, resurse. De asemenea, Iranul s-a descurcat atât de bine în acest tip de război asimetric și folosind geografia, ca Strâmtoarea Ormuz, nu este doar negarea puterii militare, ci își folosesc propria putere militară într-un mod foarte eficient, lovind bazele SUA din regiune, lovind aliații regionali ai SUA, astfel încât Iranul să-i pună pe aliații SUA în situații problematice. Prin urmare, SUA are probleme. Așadar, lupta împotriva războiului asimetric este o modalitate bună de a combate gigantul militar. Aceasta este punctul meu de vedere.
China vrea stabilitate în Golful Persic
Cristina Cileacu: Este un fapt cunoscut că China a ajutat și ajută Iranul nu numai cu echipamente militare, ci și cu informații, China împinge prin Pakistan faptul că Statele Unite vor continua negocierile cu partea iraniană, ar putea China să aibă vreun fel de impunere a voinței sale de a obține o pace, în această situație, după summitul dintre Trump și Xi Jinping?
Ken Endo: Statele Unite se așteaptă ca China să exercite o anumită influență asupra Iranului. Și China dorește cu siguranță stabilitate în zona Golfului, astfel încât tranzacțiile fără probleme ale resurselor energetice să fie recuperate. Important este că China are o pârghie asupra Iranului. Cred că aproximativ 90% din petrolul iranian merge în China. Și atunci China nu are probleme atât de mari în timp ce se așteaptă la stabilitate în acea regiune. Ei nu doresc instabilitate pe termen lung. Dar, pentru moment, supraviețuiesc foarte bine, deoarece au redus dependența de acea regiune, în ultimele două, trei decenii, prin diversificarea surselor de petrol, Rusia, Venezuela sau multe altele din Brazilia și Canada, de asemenea. Și au investit și în energia nucleară, așa că strategia lor aparent ecologică și investițiile în acest tip de diversificare au dat roade. Deci nu au probleme. Dar au o pârghie față de Iran. Și pentru a obține stabilitate în acea regiune, China are propriul interes să încerce să facă presiuni asupra Iranului. Dacă vor exercita cu adevărat această influență, nu știu. S-ar putea să aștepte momentul în care SUA le cere să exercite influență. În interesul lor, ar putea să o facă singuri. Dar, în orice caz, în cele din urmă, este în interesul chinezilor.
Căutarea echilibrului între puteri
Cristina Cileacu: Ați spus mai devreme că Iranul folosește acest război asimetric pentru a ataca aliații Statelor Unite în Orientul Mijlociu, și Statele Unite se dovedește că nu sunt capabile, pentru moment, să-și ajute proprii aliați. Deci, ceva se schimbă în Orientul Mijlociu. Se vor baza aceste țări mai mult pe China după încheierea acestui război sau vor continua să fie prieteni, aliați și parteneri ai Statelor Unite?
Ken Endo: Cred că este complicat și, în funcție de țările din războiul din Golf despre care vorbim, acestea sunt diferite. Și-au pierdut încrederea, dar încă au nevoie de puterea Statelor Unite, atât pentru a controla Iranul, cât și pentru a gestiona oarecum Israelul. Acesta este o situație complexă. Ei nu mai au încredere în Statele Unite, dar încă mai au nevoie de...
Cristina Cileacu: Dar ei nu au încredere nici în China.
Ken Endo: Și China arată ca un fel de contraputere, dar, din nou, nici aici, nu au încredere deplină nici în China. Și, în orice caz, China nu vrea ca ea însăși să exercite influență directă asupra regiunii respective, cu excepția poate unor cazuri în care ar putea asigura anumite eforturi diplomatice de succes, precum Acordul Arabia-Iran. Și apoi, în multe cazuri, este distantă. Uneori, Rusia joacă un rol. Presupun că țările din Golf ar dori să atragă acest amestec diferit de influență a marilor puteri, astfel încât să poată obține un fel de stabilitate.
Două axe globale. Cine câștigă?
Cristina Cileacu: Ne uităm la o axă creată de Rusia, Iran, China, Coreea de Nord versus axa creată de Europa, Statele Unite și restul aliaților lor, mai ales în Asia, țări precum Japonia, Coreea de Sud, Australia și chiar India la un moment dat. Cine credeți că va fi mai puternic, pentru că lupta continuă și nu este clar cine câștigă?
Ken Endo: Tulburările politice din Statele Unite vor continua, asta e presupunerea mea. Parțial pentru că decalajul dintre săraci și bogați rămâne acolo, iar pe măsură ce aceștia intră în zona IA, epoca tehnologiei cuantice, cred că este un decalaj imens între cei foarte educați și cei care tocmai au absolvit liceul. Acest decalaj va rămâne acolo. Ceea ce înseamnă că nemulțumirea celor care sunt lăsați în urmă ar fi acolo pentru a rămâne. Cred că, chiar dacă ar avea un nou președinte democrat după dl. Trump, va fi o schimbare minoră. Ar fi ca o președinție Biden cu minus, iar Statele Unite ar fi într-o continuă agitație. În timp ce China, da, dacă gestionează acea datorie proastă, o economie proastă, are o grămadă de noi tehnologii și este într-o poziție bună pentru a crește cumva mai mult. Aceasta nu este o veste bună pentru țările vecine.
Ancorele Occidentului în criză
Cristina Cileacu: Și nici pentru Europa.
Ken Endo: Implicația tuturor acestor lucruri este că s-ar putea să fim uniți într-o tabără numită anterior Occident, dar Statele Unite vor avea probleme pentru ceva timp, iar Europa și Japonia trebuie să coopereze mai mult împreună cu acele țări asemănătoare, cum ar fi Coreea, Canada, Australia, pentru ca Statele Unite să recâștige ceva sens. S-ar putea să dureze timp, dar trebuie să așteptăm asta.
Cristina Cileacu: Și au nevoie de ajutorul prietenilor în cele din urmă. Dle profesor Endo, vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu. Întotdeauna o plăcere.
Ken Endo: Mulțumesc foarte mult.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
