Lavrov avertizează Occidentul că răbdarea Rusiei se termină: „Când își va lua avânt va fi foarte greu de oprit”

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Lavrov susţine o conferinţă de presă la sediul ONU de la New York pe 24 septembrie 2022.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită,  după atacurile ucrainene cu rachete occidentale asupra teritoriului rus, autorizate pe final de mandat de preşedintele american Joe Biden, dar şi de Marea Britanie şi Franţa, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

„Noi avem multe zicale ce ilustrează caracterul poporului nostru: „Măsoară de şapte ori şi taie o singură dată !”; „Dumnezeu a avut răbdare şi ne-a încredinţat să fim răbdători”, dar răbdarea în mod inevitabil se termină dacă este pusă la încercare la nesfârşit”, a spus Lavrov, vorbind la televiziunea rusă, în timp ce-l însoţeşte pe preşedintele rus Vladimir Putin într-o vizită în Kazahstan.

El a susţinut în aceeaşi declaraţie că Rusia a avut grijă să „nu sară calul”, dar atunci când îşi va lua avânt va fi foarte greu de oprit, făcând referire la ameninţările cu represalii deja formulate de Moscova după ce SUA, Marea Britanie şi Franţa au autorizat Ucraina să lovească ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachete occidentale.

După unda verde primită de la aliaţii săi, Ucraina a atacat marţea şi joia trecută instalaţii militare în Rusia cu rachete americane ATACMS şi britanice Storm Shadow, care au o rază de acţiune de până la 300 de kilometri. Rusia a ripostat lovind cu noua sa rachetă balistică hipersonică Oreşnik o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro şi oficializând revizuirea doctrinei sale nucleare în sensul scăderii pragului de utilizare a armelor nucleare.

Dar au urmat două noi atacuri ucrainene cu rachete ATACMS, sâmbătă şi luni, asupra unei baterii antiaeriene ruseşti S-400 şi asupra unui aerodrom în provincia rusă Kursk, care fusese vizat şi de atacul anterior cu rachete Storm Shadow. Rusia susţine că a doborât 10 din cele 13 rachete lansate de Ucraina în aceste ultime două salve şi că pregăteşte noi represalii, recunoscând totodată că rachetele care nu au fost doborâte şi-au atins ţintele şi inclusiv au provocat victime printre militarii ruşi.

După ce a dat curs cererilor insistente ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a autorizat lovirea teritoriului rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, preşedintele american Joe Biden încearcă să livreze Ucrainei întreg ajutorul aprobat de Congres înainte să se instaleze din nou la Casa Albă pe 20 ianuarie Donald Trump, care s-a manifestat critic faţă de ajutorul oferit Kievului şi a promis că va face rapid pace între Ucraina şi Rusia.

Un pas „cu implicații serioase”

De asemenea, conform unor responsabili neprecizaţi citaţi săptămâna trecută de publicaţia New York Times, preşedintele Biden ar putea oferi Ucrainei arme nucleare în perioada rămasă până la încheierea mandatului său. „Mai mulţi oficiali au sugerat chiar că Biden ar putea restitui Ucrainei arme nucleare care au aparţinut acesteia după destrămarea Uniunii Sovietice. Aceasta ar reprezenta o descurajare enormă şi imediată (faţă de Rusia n.red). Totuşi, un asemenea pas ar fi complicat şi ar avea implicaţii serioase”, mai scrie ziarul american.

Comentând această idee pe care a descris-o drept „nebunească”, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că „acţiunile iresponsabile” ale Ucrainei şi ale susţinătorilor occidentali ai acesteia ar putea aduce omenirea „pe marginea catastrofei”.

La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a afirmat marţi că dacă Occidentul furnizează Ucrainei arme nucleare, Rusia va considera acest transfer echivalent cu un atac nuclear asupra sa şi un temei pentru a răspunde cu atacuri nucleare.

Preşedintele Putin a ameninţat anterior Kievul şi Occidentul că Rusia va răspunde într-un mod „decisiv şi simetric” oricărei noi escaladări a conflictului, după ce avertizase deja că o decizie favorabilă solicitării Kievului de a lovi teritoriul rus cu rachete occidentale ar însemna implicarea directă a ţărilor NATO în conflictul din Ucraina, el motivând că localizarea ţintelor prin satelit şi direcţionarea rachetelor către acestea nu pot fi realizate de armata ucraineană fără implicarea ţărilor care îi furnizează respectivele rachete.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă