Maia Sandu, propusă pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace. A cui a fost inițiativa

Data publicării:
Maia Sandu
Maia Sandu, Foto Profimedia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost propusă pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace de către Arild Hermstad, deputat în Parlamentul Norvegiei și lider al Partidului Verzilor. Potrivit acestuia, șefa statului moldovean a fost propusă pentru rolul său în apărarea democrației, a statului de drept și a păcii în Republica Moldova, potrivit newsmaker.md.

„Încercările repetate ale Rusiei de a destabiliza fostele state sovietice se numără printre cele mai mari amenințări la adresa păcii și stabilității în Europa”, afirmă Hermstad. „Maia Sandu și Republica Moldova duc o luptă în numele nostru, al tuturor, iar Europa ar trebui să fie profund recunoscătoare pentru leadershipul ei”, mai scrie parlamentarul norvegian pe rețele.

Hermstad susține că, „în pofida presiunilor exercitate de Rusia”, Republica Moldova, sub președinția Maiei Sandu, „a organizat alegeri libere și democratice, a consolidat statul de drept și a menținut un parcurs democratic pașnic”.

Deputatul norvegian mai declară că apărarea instituțiilor democratice împotriva ingerințelor externe ascunse reprezintă o formă de construire a păcii care se încadrează pe deplin în mandatul Comitetului Nobel.

„Rezistența pașnică și de succes a Maiei Sandu în fața interferenței ruse, împreună cu eforturile sale de a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană și de alte democrații europene, reprezintă munca pentru pace a timpului nostru. Alfred Nobel a înțeles pacea ca fiind mai mult decât absența conflictului armat”, a mai spus el.

Anual, Comitetul Nobel norvegian primește câteva sute de nominalizări pentru Premiul Nobel pentru Pace. În 2025, de exemplu, Institutul Nobel a înregistrat 338 de candidați pentru Premiul Nobel pentru Pace. Cel mai mare număr de nominalizări a fost înregistrat în 2016, când au fost 376 de candidați.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”