Kremlinul anunță noi negocieri cu Ucraina și SUA la Abu Dhabi. Când va avea loc întâlnirea

Data publicării:
Dmitri Peskov.
Dmitri Peskov. Sursă foto: Reuters

A doua rundă trilaterală privind Ucraina, mediată de Statele Unite, va începe miercuri la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, a anunţat Kremlinul luni.

„Într-adevăr, a doua rundă va avea loc miercuri şi joi la Abu Dhabi”, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt prezidenţial, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Peskov a explicat că întâlnirea trilaterală programată pentru duminică a fost amânată deoarece cele trei părţi trebuiau să „îşi coordoneze programul”.

Amânarea a venit după ce s-a aflat că negociatorul-şef al SUA, Steve Witkoff, nu va călători la Abu Dhabi.

Purtătorul de cuvânt a confirmat, de asemenea, că trimisul Kremlinului, Kirill Dmitriev, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai SUA în Florida în weekend, dar discuţiile s-au concentrat pe probleme economice.

Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că următoarele discuţii trilaterale vor avea loc pe 4 şi 5 februarie.

„Ucraina este pregătită pentru discuţii substanţiale şi suntem interesaţi să ne asigurăm că rezultatul ne apropie de un sfârşit real şi demn al războiului”, a scris el pe reţelele de socializare.

Potrivit celor trei părţi, prima rundă a fost constructivă, dar principalele puncte de blocaj rămân problema teritorială şi controlul centralei nucleare Zaporojie.

Prin urmare, Zelenski a subliniat că singura cale de ieşire din acest impas este o întâlnire faţă în faţă cu şeful Kremlinului, Vladimir Putin, care şi-a reiterat invitaţia adresată omologului său ucrainean de a veni la Moscova pentru a discuta despre pace în Ucraina, o ofertă pe care Zelenski o refuză.

De asemenea, la Abu Dhabi s-a discutat un armistiţiu energetic, pe care Rusia l-ar fi menţinut doar până duminică, 1 februarie, după cum a informat Kievul luni.

Citește și: De ce este atât de important pentru Putin să preia controlul și asupra restului regiunii Donețk

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Au pus câte 5 euro și au devenit milionari. 21 de prieteni au câștigat jackpotul de 123 de milioane
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, imagini fără filtre și declarații sincere despre lupta cu kg în plus: „Uitați-vă la mine! Asta...
Film Now
Ruth Gemmell, Violet din „Bridgerton”, detalii despre căsnicia ei. Și-a refăcut viața cu „un prieten vechi”...
Adevarul
Goana după aurul din Munții Apuseni în anul 2026. 20 de ani fără minerit, sute de tone de metale prețioase...
Newsweek
Ministrul muncii anunță scutiri la CASS, ajutor la pensie de 1000 lei, indemnizații crescute. Mai e o problemă
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Caii „miros” frica oamenilor. Un studiu arată că devin mai vigilenți când detectează teama umană
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut în rolul lui Ebenezer Scrooge. Filmul care marchează revenirea sa la Hollywood
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”