Discuțiile dintre Ucraina, SUA și Rusia ar putea fi amânate din cauza tensiunilor din Iran. Anunțul lui Zelenski

Data publicării:
ilustrație cu Donald Trump, Volodimir Zelenski și Donald Trump
Donald Trump (stânga), Volodimir Zelenski (în mijloc) și Vladimir Putin (dreapta). Foto: Profimedia Images

Discuțiile trilaterale dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programate pentru acest weekend, ar putea fi amânate, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe fondul faptului că Washingtonul se concentrează momentan pe situația din Iran, relatează The Guardian.

„Este foarte important pentru noi ca toți cei cu care am convenit să fie prezenți la întâlnire, pentru că toată lumea așteaptă feedback”, a declarat Zelenski, conform Reuters.

Dar data sau locul întâlnirii se pot schimba – pentru că, din perspectiva noastră, se întâmplă ceva în relația dintre Statele Unite și Iran. Și aceste evoluții ar putea influența momentul discuțiilor.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat la începutul acestei săptămâni că trimișii principali ai președintelui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au participat la runda anterioară de discuții, nu vor fi prezenți la întâlnirea programată în acest weekend la Abu Dhabi.

Citește și: Zelenski anunță că Ucraina va fi pregătită pentru aderarea la UE în 2027. Tensiuni cu lideri europeni

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Newsweek
Jurist despre CASS la pensie. Trebuie restituită. „E dublă impunere”. De ce pensia nu trebuie impozitată?
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...