Agenția Europeană de Mediu prezintă hărțile dezastrului climatic. „Să ne pregătim pentru dispariția completă a unor zone de pe hartă”

Data publicării:
A man in the desert looks at the city after the effects of global warming
FOTO: Getty Images

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) a emis un avertisment dur luni în legătură cu înmulţirea inundaţiilor, a secetelor şi a incendiilor de pădure de-a lungul continentului în următoarele decenii, evidenţiind nevoia ca ţările să se adapteze la această situaţie, relatează DPA, citată de Agerpres.

Eforturile de a limita schimbările climatice ar putea ajuta la evitarea celui mai mare impact, a precizat AEM.

Totuşi, evaluările sale indică faptul că se vor înrăutăţi condiţiile climatice, „chiar dacă eforturile globale de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră se vor dovedi eficiente”, a mai menţionat agenţia într-un comunicat de presă.

EFA, instituţia Uniunii Europene însărcinată cu livrarea de informaţii independente privind mediul, a produs o serie de hărţi care descriu pericolele.

Regiunile de coastă vor fi mult mai puternic ameninţate de creşterea nivelurilor apei, relevă datele oficiale, care evidenţiază oraşe precum Veneţia, Napoli, Barcelona şi Nantes.

Până la finalul secolului, nivelul mărilor și oceanelor în zonele de coastă ar putea crește cu până la 2,5 metri.

Sursa: Raportul Agenției Europene de Mediu

În interiorul continentului, ploile puternice vor produce mai multe inundaţii. Majoritatea zonelor din Europa riscă să se confrunte cu o înmulţire de până la 35% a căderilor de apă toamna şi iarna, conform agenţiei.

În special în sudul Europei, seceta va fi întâlnită tot mai des, va dura mai mult şi va spori competiţia pentru apă între sectoarele agricol, industrial şi de locuinţe, a atras atenţia AEM.

Se preconizează de asemenea că incendiile de pădure vor fi tot mai răspândite, cele mai mari creşteri urmând să aibă loc în vestul şi centrul Europei, iar cel mai puternic impact general este aşteptat în sudul Europei.

Eurodeputatul Pascal Canfin, preşedintele Comisiei de Mediu din legislativul comunitar, a făcut apel la UE şi la statele membre să se adapteze la schimbările climatice şi să testeze rezistenţa regiunilor la şocurile climatice.

„Trebuie să începem să ne pregătim astăzi să prevenim dispariţia completă a unor zone de pe harta noastră, pentru că pe măsură ce aşteptăm mai mult, cu atât şocul va fi mai mare”, a spus europarlamentarul.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale...
Digi FM
Un fost pilot de Formula 1 face un apel emoționant către familia lui Michael Schumacher: "Indiferent de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Camila Cabello s-a despărțit de iubitul miliardar, dar nu stă să plângă. A ajuns în Grecia, la plajă, și a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
Orașul european superb de care mulți turiști nu au auzit. Are aproape 900 de ani de istorie, străduțe de...
Newsweek
Pensiile ar urma să crească la 1 ianuarie cu 6-8%. Ce bani în plus ar putea primi pensionarii?
Digi FM
Fiul mai puțin cunoscut al lui Jon Bon Jovi calcă pe urmele tatălui său, dar spune pas celebrității: „Îți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un „intrus” de mărimea planetei Pluto a provocat haos în jurul lui Neptun. Semne ale unui cataclism...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Christina Applegate a revenit acasă, după patru luni în spital. Primele informații despre actriță
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”