„Arată precum Kievul” devastat de drone: Cum a ajuns unul dintre cele mai vechi orașe din America de Sud simbolul decăderii Venezuelei

Data publicării:
epavă în Cumana, Venezuela
Cumana nu a fost distrusă de bombe, ci de regimul autoritar, gestionarea dezastruoasă a economiei și campaniile de răzbunare îndreptate împotriva localnicilor care au ieșit în stradă să protesteze contra guvernului de la Caracas. Foto: Profimedia Images

O mare parte din Cumana, un oraș din estul Venezuelei care a fost cândva bijuteria industrială a țării, arată acum ca o zonă de război. În timp ce Caracasul a atras tot mai mulți afaceriști din industria petrolului și magnați cripto, după ce fostul lider Nicolas Maduro a fost capturat de forțele americane, Cumana se află în pragul unui dezastru umanitar și arată că economia devastată a regiunilor din afara capitalei venezuelene vor avea probabil nevoie de multe generații pentru a-și reveni.

În Cumana, accesul la apa potabilă este foarte limitat, iar penele de curent afectează orașul în fiecare zi. Marea sa universitate este acum pustie și răvășită. Oamenii caută de mâncare prin gropile de gunoi.

Acest oraș de coastă spune o cu totul altă poveste față de capitala Caracas, care este în mare parte ferită de problemele economice cu care se confruntă oamenii din provincie.

„Știți acele bombardamente cu rachete din Ucraina despre care se tot vorbește?”, a întrebat Jose Luis Sanchez (56 de ani), președintele Asociației Economiștilor din Cumana, într-un interviu pentru New York Times. „Uneori, spunem că orașul nostru arată precum Kievul.”

Cumana nu a fost distrusă de bombe, ci de regimul autoritar, gestionarea dezastruoasă a economiei și campaniile de răzbunare îndreptate împotriva localnicilor care au ieșit în stradă să protesteze contra guvernului de la Caracas.

Când Hugo Chavez a ajuns la putere, în urmă cu 27 de ani, Cumana era una dintre cele mai importante centre industriale ale Venezuelei, alături de orașe precum Ciudad Guayana și Valencia, care au transformat țara într-o putere regională.

Cumana exporta cândva cantități uriașe de ton și sardine în toată America de Sud. Șantierele navale construiau mereu noi vase de pescuit. Însă, cel mai mare motiv de mândrie pentru oamenii din Cumana era fabrica Toyota care producea mașini Land Cruiser, un model ce s-a răspândit în toată țara.

ruine-universitate-venezuela
Un alt simbol tragic al dezastrului din Cumana îl reprezintă campusul Universității de Est, care acum se află în ruine. Captură video: X

Un fost centru industrial se află acum în pragul dezastrului

Chavez a pornit apoi o campanie de naționalizare a companiilor private, o etapă esențială a planului său de dezvoltare a unei economii socialiste aflate sub controlul său. Cumana și restul provinciei Sucre au devenit principalele ținte ale autorităților.

După valul de exproprieri care a lăsat fabricile de conserve fără capital privat, cele mai multe dintre ele au fost închise sau complet abandonate, iar cele care au rămas active funcționează la o capacitate redusă.

Fabrica Toyota s-a închis și ea acum un deceniu și întreg ecosistemul său de furnizori locali s-a prăbușit. Cu sectorul său industrial la pământ, Cumana se bazează acum, la fel ca restul țării, pe ajutorul venit din partea guvernului venezuelean pentru a ține în viață economia locală.

După ce o alunecare de teren a blocat un tunel al rezervorului care alimentează Cumana cu apă, întreg sistemul s-a prăbușit. Oficialii nu au putut rezolva problema, astfel că au impus restricții severe în privința accesului la apă.

Scene haotice au loc de fiecare dată când cisternele cu apă vin să alimenteze populația locală, în timp ce oamenii se roagă și țipă ca să li se permită să își umple bidoanele de plastic. Soldații înarmați stau de pază pentru a se asigură că nu izbucnesc conflicte.

Cei care nu își permit să își cumpere apă îmbuteliată de la furnizorii privați sunt nevoiți să meargă la puncte de colectare publice sau să folosească fântâni improvizate. Întreprinderile și școlile locale s-au închis pentru că nu au acces la apă curentă.

Un alt simbol tragic al dezastrului din Cumana: O mare universitate, în ruine

Localnicii se așteptau ca situația să se îmbunătățească odată cu înlăturarea de la putere a lui Maduro, însă criza apei potabile le-a făcut viața și mai grea.

Consilierii locali monitorizează postările apărute pe rețelele sociale și conversațiile purtate de localnici în public și le pot limita accesul la subvențiile oferite de guvern, precum alimente de bază și combustibil pentru gătit, când consideră că aceștia nu sunt loiali statului.

Un alt simbol tragic al dezastrului din Cumana îl reprezintă campusul Universității de Est, fondată în 1958, atunci când Venezuela trecea printr-o perioadă de renaștere democratică. Ea a devenit una dintre cele importante centre de cercetare marină din America Latină.

nicolas maduro
Locuitorii orașului Cumana se așteptau ca situația lor să se îmbunătățească odată cu înlăturarea de la putere a lui Nicolas Maduro, însă criza apei potabile le-a făcut viața și mai grea. Foto: Profimedia Images

O mare parte din universitatea unde studiau cândva peste 15.000 de studenți se află acum în ruine. După ce mai multe proteste antiguvernamentale au pornit din campusul universității, autoritățile locale s-au răzbunat permițându-le hoților să devasteze locul, de unde au furat cabluri electrice, aparate de aer condiționat, instalații sanitare și țevi, potrivit unor foști profesori și studenți.

Acum câțiva ani, hoții care au pătruns în campus noaptea au pus cărțile pe foc ca să vadă mai bine ce pot să fure, declanșând un incendiu care a distrus mii de volume din biblioteca universității.

Aproape toate clădirile universității arată acum de parcă au fost distruse în atacuri cu drone. Universitatea mai are doar 2.000 de studenți care își desfășoară activitățile în cele câteva clădiri care au mai rămas în picioare în apropierea intrării principale în campus.

Localnicii care încă mai cred în idealurile revoluției socialiste

Cumana ar putea fi cea mai veche așezare europeană de pe continentul sud-american, fiind fondată cu mai bine de jumătate de secol înainte de Caracas.

Într-o groapă de gunoi din apropiere de ruinele unor hoteluri care cândva erau pline de turiști, oameni în vârstă încearcă să găsească mâncare, lemne de foc și cutii de aluminiu pe care să le dea la reciclat.

În timp ce orașul se confruntă cu pene de curent zilnice, pe străzile din Cumana încă se pot vedea imagini cu figura lui Hugo Chavez și slogane precum „Turismul este arma secretă a noului model economic al Venezuelei”, „Speranța este în stradă” sau „Când există determinare, nimic nu este imposibil”.

Contrar așteptărilor, în Cumana, sunt destule persoane care încă mai cred în idealurile revoluției socialiste. „Cine și-ar fi putut imagina că va avea loc o alunecare de teren?” a zis Marisol Gomez, o localnică ce vinde haine în centrul orașului.

„Până va trece acest coșmar, am încredere că guvernul va rezolva problema asta. Nu este ușor să ai răbdare, dar nu există altă opțiune. Trebuie doar să așteptăm.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este pensia de handicap de gradul 3 în 2026. Suma actualizată și afecţiunile recunoscute oficial de stat
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Adrian Negrescu, despre Legea salarizării unice: Ţinem pensiile îngheţate, dar creştem salariile bugetarilor?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...