Copil de cinci ani ținut luni de zile de părinți într-o cușcă pentru pisici, înainte de a fi torturat și ucis

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: imagine prezentată în procesul public

O instanță din Singapore a prezentat fotografii cu o cușcă pentru pisici în care a fost ținut un băiețel de cinci ani de către părinți, înainte de a-l ucide cu apă fierbinte.

Azlin Arujunah și Ridzuan Mega Abdul Rahman, ambii în vârstă de 27 de ani, sunt acuzați că au turnat apă clocotită peste fiul lor, la domiciliul lor din sudul orașului-stat. În prima zi a procesului în care cei doi sunt judecați pentru crimă, anchetatorii au spus cum băiețelul a fost ținut luni de zile în cușca pentru pisici și torturat cu lingura fierbinte, după care a fost ucis, potrivit straitstimes.com.

În urma examenului medico-legal, s-a stabilit că băiețelul a murit din cauza loviturile primite în cap și a arsurilor provocate de apa fierbinte.

În fața instanței, mama, Azlin, s-a apărat spunând că nu a intenționat să-și omoare copilul. „Cum aș putea să omor un copil? Uitați-vă cât de mică sunt”, a spus femeia.

cuplu Singapore
FOTO: straitstimes.com

Într-o altă declarație, ea a spus: „Nu am vrut să torn apă fierbinte pe el, dar era foarte obraznic cu mine.” Femeia le-a spus polițiștilor care s-au ocupat de caz că „doar a vrut să-i dea o lecție”.

Potrivit Straits Times, în aceeași declarație femeia a spus: „Dacă aș fi avut intenția să-l omor, i-aș fi ucis și ceilalți copii ai mei. Dar toți ceilalți copii sunt în siguranță și nu au luat bătaie de la mine. Ca mamă, nu aș avea inima să-mi ucid propriul copil.”

Imagini cu rănile cumplite suferite de băiat au fost arătate în timpul procesului. Potrivit criminaliștilor, copilul ar fi fost supus unor chinuri teribile în ultimele luni de viață. Părinții, însă, spun că nu se consideră vinovați de crimă.

Procesul celor doi continuă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...