Dominique Strauss-Kahn va fi judecat în Franţa pentru proxenetism în formă agravată

Data publicării:
dominique strauss kahn afp-2

Parchetul, care ceruse la 11 iunie neînceperea urmării penale a lui Strauss-Kahn, considerând că nu există probe suficiente împotriva acestuia, nu va face recurs la decizia pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute de judecători, de trimitere în faţa tribunalului corecţional.

După doi ani de instrumentare a cazului, magistraţii care se ocupă de dosarul cunoscut sub numele de „Carlton din Lille” au decis inculparea a 13 persoane, între care şi fostul şef al FMI, pentru „proxenetism în formă agravată”, precum şi a unei a 14-a persoane, pentru „complicitate la escrocherii şi abuz de bunuri sociale”.

Infracţiunea de proxenetism în formă agravată este pasibilă cu închisoarea pe 10 ani şi o amendă de 1,5 milioane de euro.

DSK, în vârstă de 64 de ani, care a afirmat tot timpul că nu ştia că femeile care îi fuseseră prezentate la petrecerile la care participase, în special la Paris şi Washington, erau prostituate plătite, a denunţat decizia judecătorilor din Lille.

Ultima dintre aceste serate la care a participat DSK a avut loc la Washington, înaintea arestării sale la hotelul Sofitel din New York, ce a declanşat un scandal care l-a determinat să demisioneze de la conducerea FMI şi care a pus capăt ambiţiilor sale prezidenţiale în Franţa.

În decembrie, un acord financiar confidenţial a fost încheiat între DSK şi Nafissatou Diallo, camerista care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Dominique Strauss-Kahn a fost numit în luna iulie membru în Consiliul de supraveghere a două instituţii financiare deţinute majoritar de puterile publice ruse: Fondul rus pentru investiţii directe şi Banca rusă de dezvoltare a regiunilor, controlată de grupul petrolier Rosneft.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Dezvăluirile prințesei Kate după ce a escaladat trei munți în 24 de ore: „Un gest modest de mulțumire pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Lady Gaga a devenit mamă! Cine este logodnicul ei și ce spunea artista despre maternitate
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță