După cutremurul soldat cu 3.471 de morți, ploile din Myanmar îngreunează eforturile umanitare și cresc riscurile de boli

Data publicării:
MYANMAR MANDALAY EARTHQUAKE AFTERMATH
Foto: Profimedia Images

Ploile au căzut, în weekend, în unele părţi din Myanmar, ţară afectată de cutremur, iar agenţiile umanitare afirmă că acest lucru ar putea complica încercările de ajutor şi creşte riscul de boli, în timp ce Naţiunile Unite arată că este nevoie de mai multe corturi pentru a adăpostirea celor rămaşi fără locuinţe, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Bilanţul morţilor în urma cutremurul puternic care a lovit în 28 martie se ridică la 3.471, a relatat presa de stat, alţi 4.671 de oameni fiind răniţi şi 214 încă dispăruţi.

Agenţiile umanitare au avertizat că această combinaţie de ploi neobişnuite în acest sezon şi căldură extremă ar putea duce la izbucnirea de boli, inclusiv holeră, printre supravieţuitorii care stau în câmp deschis.

”Familii dorm în afara ruinelor caselor lor, în timp ce trupurile celor dragi sunt scoase de sub dărâmături. Teamă reală de mai multe cutremure”, a afirmat, într-o postare pe X, reprezentantul ONU Tom Fletcher, aflat în vizită.

”Trebuie să aducem corturi şi speranţă supravieţuitorilor care îşi reconstruiesc vieţile zdruncinate”, a spus el, adăugând că acţiunile puternice şi coordonate sunt cheia pentru a salva cât mai multe vieţi.

Vecinii Myanmarului, precum China, India şi naţiunle din sud-estul Asiei, se află printre cei care au trimis ajutoare şi salvatori în ultima săptămână, pentru a ajuta în zonele afectate de cutremur, unde trăiesc circa 28 de milioane de oameni.

Statele Unite, care până de curând era cel mai mare donator de ajutoare umanitare, a promis cel puţin 9 milioane de dolari pentru Myanmar pentru a sprijini comunităţile afectate de cutremur, însă actuali şi foşti oficiali ai SUA afirmă că dezmembrarea programului său de ajutor internaţional a afectat răspunsul.

Trei angajaţi ai Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională care călătoriseră în Myanmar după cutremur au fost anunţaţi că sunt concediaţi, a declarat, pentru Reuters, Marcia Wong, un fost oficial al USAID.

”Această echipă munceşte din greu, concentrându-se să ofere ajutoare umanitare celor în nevoie. Să afli vestea privind concedierea ta iminentă – cum poate să nu fie asta demoralizator?”, a afirmat Wong.

În Thailanda învecinată, autorităţile au afirmat că bilanţul din ţară al cutremurului a crescut la 24. Dintre aceste persoane, 17 au murit pe şantierul unui zgârie-nori din capitala Bangkok, după ce clădirea în construcţie s-a prăbuşit. Alte 77 de persoane sunt încă date dispărute acolo.

Încălcări ale acordului de încetare a focului

Armata din Myanmar s-a străduit să conducă ţara de la răsturnarea guvernului laureatei Nobel Aung San Suu Kyi în 2021, ceea ce a lăsat economia şi serviciile de bază, inclusiv sănătatea, făcute praf, o situaţie exacerbată de cutremur.

Războiul civil care a urmat a dus la strămuratea a peste 3 milioane de persoane, cu nesiguranţă alimentară extinsă şi peste o treime din populaţie având nevoie de asistenţă umanitară, afirmă ONU.

Deşi o încetare a focului a fost anunţată, miercuri, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului a afirmat, vineri, că junta restricţiona ajutoarele în zonele care nu o susţin. Acesta a afirmat, de asemenea, că investighează atacuri raportate ale juntei asuprpa oponenţilor, inclusiv după încetarea focului.

Un purtător de cuvânt al juntei nu a răspuns apelurilor prin care I se cerea o reacţie.

Organizaţia de sprijin Free Burma Rangers a declarat, sâmbătă, pentru Reuters, că armata a lansat bombe în statele  Karenni şi Shan, joi şi vineri, în pofida anunţul privind încetarea focului, omorâmd cel puţin cinci persoane.

Printre victime se află civili, potrivit fondatorului grupului, David Eubank, care a afirmat că au fost cel puţin şapte astfel de atacuri militare de la încetarea focului.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...