Este un „comerț cu oameni”: Adevărul ascuns despre tonul pe care îl cumpărăm de la supermarket și „vasele întunecate” care îl pescuiesc

Data actualizării: Data publicării:
conservă de ton / vas de pescuit / captură de ton
Tonul care ajunge în supermarketurile din Europa este prins de multe ori de pescari ce sunt exploatați de companiile pentru care lucrează - o formă de sclavie modernă tot mai des întâlnită în industria pescuitului. Colaj foto: Profimedia Images

Cele mai mari flote de pescuit oceanic – din China, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud și Spania – domină captura de ton la nivel global, desfășurându-și operațiunile în oceanele Pacific, Indian și Atlantic. Industria tonului se bazează în principal pe imigranți din Indonezia, Filipine și diverse țări africane, care îndură condiții de vreme extremă, dar și abuzuri grave, unii dintre ei fiind bătuți, lipsiți de hrană și îngrijiri medicale adecvate sau exploatați luni sau chiar ani de zile la bordul vaselor de pescuit.

Experiențelor acestor pescari intră în categoria „muncii forțate”, așa cum este ea definită de Organizația Internațională a Muncii (ILO) – o formă de sclavie modernă care este foarte răspândită în industria pescuitului la nivel mondial.

Aproximativ 128.000 de pescari se găsesc în aceste condiții, potrivit ILO. Cei care lucrează pe vasele de pescuit ton sunt printre cei mai asupriți.

42% din toate încălcările drepturilor omului înregistrate în perioada 2000-2020 în industria pescuitului au avut loc la bordul vaselor de pescuit ton, potrivit unui studiu al Universității din British Columbia și Ecotrust Canada.

„Nu au nicio vacanță. Nici măcar nu au voie să coboare pe uscat”

Deby Putra Bunanda a ajuns să se deplaseze și să vorbească cu mare greutate, după ce a petrecut șapte luni în largul Oceanului Pacific într-o importantă zonă de pescuit.

După ce s-a îmbolnăvit de malarie și nu a primit îngrijirile medicale adecvate la bordul unui vas de pescuit taiwanez, Bunanda a paralizat parțial și a fost la un pas să își piardă viața.

Papua New Guinea, Tuna fishing PAPUA NEW GUINEA, Madang, Alexishafen, Tuna fishing vessel of RD Fishing PNG Ltd, tuna fi
42% din toate încălcările drepturilor omului înregistrate în perioada 2000-2020 în industria pescuitului au avut loc la bordul vaselor de pescuit ton. Foto: Profimedia Images

Doi ani mai târziu, Bunanda are nevoie de ajutorul soției lui, Erna Wati, pentru aproape orice activitate. „Înainte, eram sănătos, eram vânjos și puteam să lucrez oriunde. Acum, tot ce pot să fac este să zac. Nu pot să fac nimic”, a spus pescarul indonezian pentru Financial Times.

Pescarul din Indonezia, care a povestit că i-a fost confiscat buletinul și că a fost păcălit în privința salariului și forțat să lucreze pentru a-și plăti datoriile, a lucrat ore lungi în condiții periculoase în apele din apropiere de Papua Noua Guinee.

„Lucrează în continuu cu foarte puțină odihnă”, a spus Wati, care a rămas în legătură cu soțiile altor pescari din Indonezia. „Nu au nicio vacanță. Nici măcar nu au voie să coboare pe uscat.”

„Acest ton nu ar trebui să se afle pe rafturile magazinelor”

Și alți pescari, în afară de Bunanda, au descris abuzurile pe care le-au suferit lucrând în zone de pescuit din Pacificul de Vest, de unde peștele ajunge apoi în magazine din toată lumea, inclusiv SUA, Australia și Marea Britanie.

În timp ce abuzurile comise la bordul vaselor de pescuit din China, Taiwan și Coreea de Sud au mai fost înregistrate în trecut, este pentru prima dată când astfel de acuzații au fost direct asociate cu produse aflate la vânzare în supermarketuri din Marea Britanie.

ton-vas-de-pescuit
Viața la bordul vaselor de pescuit ton este marcată de multe ore grele de lucru în fiecare zi, izolare și extenuare. Captură foto: FT

„Acest ton nu ar trebui să se afle pe rafturile magazinelor din Marea Britanie”, a spus Zacari Edwards, coordonator al coaliției Seafood Working Group ce cuprinde organizații care luptă pentru drepturile pescarilor.

Pescarii se trezesc înainte de răsărit și lucrează până noaptea târziu. Viața la bordul acestor vase este marcată de multe ore grele de lucru în fiecare zi, izolare și extenuare.

Pescarii dorm pe saltele sau în paturi supraetajate foarte înguste care, de multe ori, sunt comparate cu niște sicrie. Unii dintre ei trăiesc în acest condiții timp de ani de zile.

„Nu este vorba de un singur vas sau o singură companie – este o problemă sistemică”

Accidentele, bolile și îngrijirile medicale neadecvate fac ca unii pescari să nu se mai întoarcă niciodată acasă, în timp ce alții se întorc și descoperă că situația familiei lor s-a schimbat complet.

Unii află că rudele lor au murit între timp sau că au fost părăsiți de soții. Cercetătoarea Patricia Kailola din Fiji, care studiază cazurile pescarilor, a povestit despre un pescar care s-a sinucis după ce s-a întors acasă și a descoperit că soția lui s-a recăsătorit în timpul lungii sale absențe.

„Nu este vorba de un singur vas sau o singură companie – este destul de clar că este o problemă sistemică”, a spus și Steve Trent, fondatorul organizației Environmental Justice Foundation (EJF). „Este în fiecare zonă geografică, fiecare jurisdicție, fiecare companie. Aproape fiecare navă pe care am investigat-o prezintă o combinație de abuzuri.”

Imaginile obținute de EJF de pe vasele de pescuit chinezești arată cum pescarii sunt amenințați, bătuți și abuzați, în timp ce membrii mai importanți ai echipajului sunt înarmați cu cuțite și arme de foc.

Turkiye aims to double tuna exports in 2024
Originea a până la 60% din tonul pescuit la nivel global ar putea fi imposibil de determinat, reprezentând captura așa-numitelor „vase întunecate”. Foto: Profimedia Images

„Este o vânzare și cumpărare de oameni”

Veniturile din vânzarea tonului s-au ridicat la 43-46 de miliarde de dolari în 2024. În jur de 30 de mari companii controlează aproape jumătate din cantitatea de ton prinsă la nivel global, potrivit datelor Planet Tracker.

Japonia rămâne țara care importă cele mai mari cantități de ton din speciile mai scumpe (ton cu ochii mari și ton roșu), în timp ce în Europa și SUA cererea cea mai mare este pentru tonul folosit în conserve (ton skipjack și ton alb).

Trei sferturi din conservele de ton vândute în Marea Britanie provin din șase țări: Ecuador, Mauritius, Seychelles, Ghana, Filipine și Thailanda – și în lanțurile lor de aprovizionare există dovezi clare de exploatare a muncitorilor.

Planet Tracker estimează că originea a până la 60% din tonul pescuit la nivel global ar putea fi imposibil de determinat, reprezentând captura așa-numitelor „vase întunecate”. La acest capitol, Spania, Coreea de Sud, China și Japonia sunt țările care prezintă cel mai mare risc de muncă forțată în industria pescuitului, potrivit FT.

Bunanda și soția lui, Wati, care continuă să lupte în instanță pentru a primi salariul promis și despăgubiri, au descris chinul prin care au trecut drept un „comerț cu oameni”. „Este o vânzare și cumpărare de oameni”, a mai spus Wati.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Ce se schimbă pe axa București-Budapesta după victoria opoziției ungare. „Autoritățile române au fost «legate...
Newsweek
Care pensionari primesc sute lei în plus la pensie lunar? Banii se dau în funcție de județ. „Este nedrept!”
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...